PDF Dormitorul este al meu de Jane Bonander carti de dragoste

 

– O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne...! murmură ea, pornind grăbită către uşă.

Ross ajunse la uşă înaintea ei.

– Nu, i se rostogoli gros glasul, din adâncul pieptului.

Înghiţind în sec, Lily îşi strânse la gât cămaşa de flanelă.

– Dă-te la o parte.

– Nu, repetă el. Al dracului să fiu dacă ştiu ce se petrece între noi, dar ceva se întâmplă. Încă de la început a fost, şi-o ştim amândoi.

În cameră era frig; Lily începu să tremure.

– Nu înţeleg despre ce vorbeşti, răspunse ea, încercând să nu clănţăne.

– Nu?

Ross dibui după mâna ei şi i-o desprinse de la gât.

– Poftim, spuse el, cu glasul doar puţin mai sonor decât o şoaptă. Atinge-mă, şi pe urmă spune-mi dacă greşesc sau nu.

Mâna ei i se întinse pe piept, simţind părul sârmos în palma sensibilă. Lily încercă să şi-o retragă, dar Ross i-o ţinea strâns. Fără voia ei, dorinţa începu să-i pulseze prin trup şi simţi cum i se înmuiau genunchii. Ross îi mişcă mâna peste muşchii tari de pe pieptul lui, iar când Lily nu se mai împotrivi, i-o luă şi pe cealaltă şi i le trase pe amândouă mai jos, peste ombilic, apoi şi mai jos.

Lily îi auzi respiraţia căznită şi-şi dădu seama că şi ea abia putea să respire. Când degetele ei îi atinseră rădăcina groasă şi tare, simţi că i se tăiau picioarele, iar locul dintre coapse, locul care dormise de când descoperise curvăsăria lui Jake, în urmă cu trei ani, se însufleţi ca o leoaică deşteptată din somn, aţâţată de o foame teribilă.

Trăgând-o spre el, Ross o ridică în braţe şi o duse la pat. După ce ajunseră sub pături, se încleştară unul de altul, strâns. Lily simţea nevoia să ajungă şi mai aproape, iar când Ross îşi mişcă mâna în susul coapsei ei, ridicându-i şi cămaşa, îl încurajă, săltându-şi şoldurile de pe saltea şi ajutându-l să înlăture veşmântul stânjenitor.

Ameţită de dorinţă, se desfătă cu senzaţia trupului lui lipit de al ei, frecându-şi sfârcurile de părul lui de pe piept, arucându-şi un picior peste coapsele lui ca să-l aducă şi mai aproape.

Mâna lui se strecură între cele două trupuri, coborând spre delta ei chinuită de dorinţă, şi o atinse acolo doar o clipă, azvârlind-o vertiginos spre un orgasm care-i făcu dinţii să clănţăne. Lily rămase lângă el, buimăcită de ceea ce se întâmplase. Îşi găsise împlinirea – dar cu ce preţ? Se simţea ca o stricată. Întorcându-şi capul, simţi lacrimile care i se prelingeau peste şaua nasului şi pe obraz, până în păr. Ross îi lipi umerii de cearşaf şi începu să-i sărute şi să-i dezmierde sânii. Excitaţia ameninţa s-o cuprindă din nou, iar Lily îşi prinse buza de jos între dinţi ca să nu ţipe. Era scârbită de sine pentru că avea atâta nevoie de el, se dispreţuia pentru că-l dorea.

Îl simţea rigid şi dur lângă coapsa ei, dar îşi înfruntă imboldul de a-l atinge. O parte ascunsă din adâncul făpturii ei încă se mai ruşina de felul cum îi reacţiona trupul.

– Ah, Lily, Lily... murmură el printre sărutări. Pasiunea ta îmi taie respiraţia...

Se apropie de gura ei, iar Lily şi-o deschise, primindu-i sărutul, răspunzându-i cu o surescitare crescândă care-i mistuia ultimele fărâme de gândire raţională. Barba lui Ross era moale; niciodată nu mai sărutase un bărbat cu barbă. Nu era sigură că-i plăcea, dar îi plăcea senzaţia buzelor lui peste ale ei, a limbii lui împreunându-se cu a ei. Excitaţia îi creştea, şi-i atinse braţele, pieptul, abdomenul, îngăduindu-şi să coboare şi mai mult pentru a-i mângâia bărbăţia masivă, mişcându-i pielea înainte şi-napoi până când Ross începu să tremure şi să se zguduie lângă ea.

– Destul!

 

 

Tuturor rudelor mele minunate şi îndatoritoare, care locuiesc în Midwest şi, până acum, au cutreierat zadarnic magazinele Wal-Mart, căutându-mi cărţile. Asta-i pentru voi, fraţilor.

 

 

 

 

PROLOG

 

-------------------

 

Twin Hearts, California,

Ajunul Anului Nou, 1879

 

 

Trăgându-se nemilos de gulerul ţeapăn, Ross scuipă o înjurătură spurcată, după care-şi înghiţi cheful de a înjura din nou. Nu suporta să fie legat fedeleş ca un curcan la cuptor. Cu juvăţul ăla de gât, putea să se spânzure naibii de cel mai apropiat copac. Îl sugruma la fel de tare.

Trase aerul rece în plămâni, savurându-l. Savurând şi scurtul răgaz de linişte. Mai puţin bubuiturile îndepărtate ale valurilor pe stânci, nu se auzea nici un sunet. Lăsă zgomotele oceanului să-l liniştească, în timp ce încerca să-şi alunge din auz hărmălaia care răzbătea din casa surorii şi a cumnatului său.

Cu ochii închişi, Ross se rezemă de balustrada verandei, îngăduindu-şi să se gândească la Trudy şi la dorinţa negrăită de a se strecura în patul ei cald şi între coapsele sale pofticioase. Înjură din nou. Numai gândul la ea îl făcea să se întărească precum piatra.

Trase din ţigară lung şi cu furie, în timp ce stătea în peumbră, ascultând râsetele vesele ale petrecăreţilor dinăuntru care aşteptau Anul Nou.

Se socotea cel mai mare nătărău din lume, pentru că o lăsase pe Samantha să-l atragă iar la unul dintre chefurile ei. Din păcate, sora lui mai mică îl avea la degeul cel mic, iar Ross o ştia.

Uşa din spate se deschise, lăsând un şuvoi de lumină să se reverse în verandă.

– Ross Benedict, aici te-ai ascuns? întrebă o voce înciudată.

– Ştii al naibii de bine că m-am ascuns aici, Sam.

Ross aruncă ţigara pe care o fumase, al cărei jar se stinse în clipa când căzu pe iarbă.

Samantha închise uşa în urma ei şi-şi strânse şalul în jurul umerilor.

– Aletha Carmody te caută peste tot.

Lui Ross nu-i plăcea tonul tachinător din vocea ei.

– Aletha Carmody are o mutră care-ar face un ceas să se oprească-n loc, şi un glas ca al unui câine care schelălăie.

Sam scoase un bolborosit exasperat.

– Of, şi ea credeam că ar fi ideală pentru tine, zău aşa.

Vârând mâna în buzunar, Ross scoase punga de tutun şi o hârtie. În timp ce-şi răsucea încă o ţigară, replică:

– La fel cum ai crezut şi că Olive Hornsby ar fi perfectă pentru mine, anul trecut? Şi Hortense Cobb, în anul dinainte?

Samantha oftă.

– Olive Hornsby s-a măritat cu Elias Rhodes în mai, Ross. Aşteaptă un copil, la începutul anului. Ar fi putut să fie copilul tău.

Ross îşi aprinse ţigara, cutremurndu-se vizibil la gândul de a împărţi patul cu slăbănoaga aia palidă de Olive Hornsby.

– Ei bine, slavă Cerului că nu-i al meu.

Trase din ţigară, apoi o strivi sub gheată – poate mai tare decât era necesar. Simţea ochii lui Sam sfredelindu-l prin întuneric.

– Nu vreau decât să fii la fel de fericit ca mine.

În vocea ei se simţea o nostalgie pe care Ross se strădui să n-o ia în seamă. Nu era... firesc ca un bărbat să se lege de o femeie. Nu înţelegea cum puteau alţii s-o facă. Fireşte, dacă ar fi descoperit vreodată că Derek, cumnatul lui, o înşela pe Sam, i-ar fi smuls fuduliile cu mâna lui, vârâindu-i-le apoi pe gât.

– Şi singura cale-n care pot nădăjdui să fiu fericit e însurătoarea?

Nu-i venea să creadă. După atâţia ani, Samantha tot nu pricepuse. Lui Ross îi plăcea viaţa de burlac.

– Sigur că da.

În vocea ei răsuna o notă de falsă inocenţă. Arătă cu capul spre uşă.

– Probabil că Aletha se-ntreabă dacă nu cumva ai şters-o înapoi la cabana ta din pădure.

Ross pufni.

– Dacă aşa se gândeşte, e mai deşteaptă decât credeam. Şi, Sam, dacă tot veni vorba de cabană, când ai de gând să mi-o vinzi?

Samantha îi atinse umărul cu mâna.

– Nu prea curând. Şi refuz să discut afaceri în noaptea de Anul Nou. După ce-ţi vând partea mea de moştenire, n-o să-mi mai rămână nimic de la mama şi tata.

Ross zâmbi în întuneric, simţindu-i tristeţea. Deşi era măritată, Samantha rămăsese surioara lui mai mică dintotdeauna.

– Nu-i ca şi cum acolo ar locui nişte necunoscuţi, Sam.

– Ştiu, ştiu... Of, se tângui ea încet, nu-mi mai aminti de ei, Ross. Mă întristează, şi-n noaptea asta nu vreau să fiu tristă. Dăm o petrecere. Vino.

Îl trase de braţ.

– Aletha te aşteaptă.

Ross înjură din nou, împotrivindu-se.

– Toată seara a stat agătaţă de braţul meu, turuind şi chicotind ca o copilă bătută-n cap. Cum Dumnezeu te-aştepţi să îndur aşa ceva? Şi toate întrebările alea! La naiba, Sam, m-a bombardat cu întrebări ca armata Generalului Lee. "Îţi plac, copiii, Ross? Ai fi un tată atât de minunat!", o imită el, cu o voce smiorcăită. "Îţi plac tartele cu cireşe, Ross? }i-aş face cele mai bune tarte din Twin Hearts!" Şi mă tot strângea de braţ, zicând: "Vai de mine, da' ce puternic eşti! Pun prinsoare c-ai putea să mă ridici numai cu-o mână, mititica de mine! Oooo, şi ce barbă ai...!" }istui din limbă. "Nu te deranjează atâta păr pe faţă, Ross?" Şi pe urmă, dă-i cu chicotelile alea nesuferite! Mă zgârie pe creieri ca un fierăstrău pe nicovală. Şi-n plus, încheie el mârâind, îmi place barba mea – ce, n-am voie?

Alături, Samantha râse încet.

– Vrei să spui că nu ţi-ai rade mustaţa şi barba pentru o femeie cu totul deosebită?

– Ar îngheţa iadul înainte să mi le rad.

Ross se obişnuise cu barba, iar fără ea s-ar fi simţit gol.

Deodată, simţi ochii surorii lui privindu-l întrebător prin întuneric.

– Ce e?

– Ce-ai zice de-un mic rămăşag prietenesc, frate dragă?

– Ca de pildă? întrebă el, sceptic.

– Pun pariu că, dacă apare femeia potrivită şi-ţi cere să te bărbiereşti, ai s-o faci.

Lui Ross nu-i plăcea deloc cum suna.

– Prinsorile nu-s o ocupaţie potrivită pentru doamne, Sam.

– Te temi că ai pierde?

Ross îi simţi zâmetul ţanţoş, sigur pe sine.

– Pe dracu', nu mă tem de nimic şi-am să ţi-o dovedesc! Pe ce pariem?

– Pariez pe...

Samantha se opri, trăgându-l de barbă.

– Pariez că, de-acum într-un an, n-o să mai ai nici barbă, nici mustaţă, şi că va fi din pricina unei femei.

Vocea îi suna ridicol de triumfătoare.

– Şi dacă nu se împlineşte?

– Ei bine, atunci îţi jur pe-un teanc de Biblii că nu voi mai încerca niciodată să te însor.

Ross pufni, neputind să se stăpânească.

– N-ai înceta să te mai amesteci în viaţa mea nici dacă a ta ar depinde de asta.

– Vorbesc serios, Ross. Jur cu mâna pe inimă.

– Mda, ştiu. Îţi ţii o mână pe mână pe inimă, iar pe cealaltă o ai la spate, cu degetele încrucişate.

– Of, nu mai fi şi tu aşa de bleg, mălai mare ce eşti! Avem o învoială sau nu?

Persistenţa ei îl făcu să chicotească.

– Sigur. La naiba, de ce nu?

Uşa se deschise şi Derek ieşi pe verandă.

– Ce faceţi aici? Ross, Aletha Carmody te caută peste tot. Şi, Samantha, adăugă el, cuprinzându-şi soţia în braţe, e aproape miezul nopţii. Braţele mele sunt goale fără tine. Nu vreau să pierd sărutarea de Anul Nou.

– O, inimioara mea, răspunse Samantha cu o voce drăgăstoasă, mă poţi săruta oriunde şi oricând.

– Dar noi ne-am sărutat prima dată în noaptea de Anul Nou, guriţă dulce, şi am de gând să te sărut în noaptea asta câte zile om avea.

Dacă n-ar fi fost cumnatul lui, Ross i-ar fi îndesat un căluş în gură. Christoase! Chiar erau în stare bărbaţii să vorbească aşa cu femeile?

– Of, bine, cocoşel prost ce eşti. Oricum, şi mie mi-a fost dor de tine, şi mi-e frig.

Samantha se cuibări la pieptul lui, aşteptându-l să deschidă uşa.

– Vino, frate dragă, îl chemă ea pe Ross, peste umăr. Aletha te aşteaptă.

În voce i se simţea o batjocură glumeaţă.

Ross mormăi. Fără tragere de inimă, se întoarse s-o urmeze în casă, simţindu-se ca un miel dus la tăiere. Niciodată, fir-ar să fie, niciodată! Era ultima oară când o mai lăsa pe Samantha să-l prindă într-o asemenea cursă. La naiba, îi plăcea viaţa lui aşa cum era. Nu avea de dat socoteală în faţa nimănui. Nici nu voia, nici nu avea nevoie de o femeie afurisită care să-ncerce să se îndese în mica lui lume personală. Să-i ocupe spaţiul. Să deretice încontinuu şi să se frăsuiască prin cabană. Simplul gând îl făcea să se cutremure.

În anul următor avea să fie altfel. Mica petrecere de Anul Nou a lui Sam se putea ţine şi fără el. Dacă încerca să-şi calce cuvântul dea nu se mai amesteca niciodată, Ross urma s-o ignore, şi pe ea, şi pe toate femeile pe care i le împingea în braţe. Era hotărât să n-o lase să-şi mai bage niciodată nasul în viaţa lui.

Turuiala lui Aletha Carmody îi scrâşni brusc în urechi, făcându-l să tresară. Înghiţindu-şi încă o sudalmă, Ross trase aer în piept, adânc, resemnat, şi-şi târî picioarele în casă.

 

 

 

Capitolul 1

 

Octombrie, 1880

 

 

Ploua cu găleata. Furcile orbitoare ale fulgerelor străpungeau cerul, urmate de tunete bubuitoare.

Lily îi mulţumi vizitiului pentru drum, apoi coborî din căruţă, trăgându-şi geamantanul sub manta ca să nu se ude. Privi cum căruţa pleca mai departe hodorogindu-se, şi se întrebă cum puteau bieţii cai să răzbească prin noroiul acela. Era recunoscătoare pentru că o adusese până acolo, deşi sperase să ajungă mai departe. Durase aproape o săptămână până să ajungă din San Francisco în acest loc, unde-o fi fost şi cum s-o fi numit. Auzea adesea vuietele valurilor lovindu-se de stânci, iar prin aer, deşi clătit de ploaie, încă se simţea mirosul sărat al mării.

Un fulger lumină din nou împrejurimile, îngăduindu-i să citească pancarta de la marginea oraşului. TWIN HEARTS. Cu un gest zadarnic, Lily îşi ridică poalele pline de noroi ale rochiei ude şi porni prin mocirlă, sperând să găsească un loc unde să se adăpostească de furtună.

 

* * *

 

Pe sub manta, Lily era îngheţată până-n măduva oaselor. Se refugiase sub un umbrar şubred de la marginea oraşului. Ploaia încetase, dar cerul era încă pulmburiu şi întunecat, iar văzduhul era umed. Lily cunoştea destul de bine vremea din California ca să ştie că răgazul de linişte era scurt.

Îşi scoase mantau şi o scutură, împrăştiind stropi de apă în aerul umed. De la genunchi în jos, rochia şi jupoanele îi erau ude-leoarcă şi mânjite de noroi. În pantofi, degetele îi clefăiau pe tălpile umede. Îşi atinse părul şi se crispă; buclele mărunte îi stăteau lipite de cap.

Trăgând adânc aer în piept, se îndreptă şi privi în jur. Poate că, la câteva sute de iarzi în spatele ei, se afla strada principală din Twin Hearts. Acolo avea să-şi caute de lucru. Fermierul care o adusese cu căruţa până aici îi spusese că lângă oraş se afla o cherestegerie. Spera că aveau nevoie de o bucătăreasă.

Îşi privi hainele şi i se strânse inima. Cum să-şi găsească o slujbă, când arăta ca o vagaboandă murdară şi plouată?

În nori se produse pentru câteva minute o spărtură, lăsând lumina soarelui să se infiltreze prin văzduhul apos. Un curcubeu se profilă viu deasupra colinelor spuzite cu verde. Priveliştea era atât de frumoasă, încât lui Lily i se opri respiraţia.

Auzi în spatele ei scârţâitul unei trăsuri. Întoarse capul s-o privească. Venea spre ea legănându-se, iar Lily fu surprinsă şi puţin cam temătoare când trăsurica se opri alături.

O femeie tânără, cu o bonetă tivită cu blană, scoase capul pe fereastra cupeului.

– Bună dimineaţa!

Avea unul dintre acele zâmbete prietenoase rare, care-i lumina faţa cu trăsături plăcute.

Lily înghiţi în sec, ştergându-şi nervoasă mâinile de rochie.

– Bună dimineaţa, răsşunse ea.

– Eşti nouă pe-aici, nu-i aşa?

Lily aproape că izbucni în râs.

– Azi-noapte am sosit.

Mai cu-o diligenţă, mai cu-o căruţă, când călare când pe jos şi dormind pe sub copaci, adăugă ea în gând, dar n-o spuse. Spre norocul ei, avea un instinct de conservare destul de dezvoltat şi n-ar fi primit niciodată să fie luată la drum de un bărbat singur, oricât de inofensiv ar fi arătat. Omul care o adusese cu căruţa până la Twin Hearts era însoţit de doi copii. Când dormea în hambare, pleca înainte de crăpatul zorilor. Una peste alta, călătoria ei de la San Francisco fusese o adevărată aventură, dar din fericire se sfârşise cu bine.

– De unde eşti?

– Din San Francisco, răspunse simplu Lily.

Femeia îşi roase buza de jos, apoi o privi pe Lily cu ochi îngustaţi.

– Cred că te-au pătruns frigul şi umezeala.

– Ba bine că nu.

Lily nu făcuse niciodată risipă de cuvinte.

Tânăra din trăsură continua s-o privească.

– I-am cerut vizitiului să oprească fiindcă aproape că m-a orbit strălucirea minunată a părului tău arămiu. Reflectă razele soarelui ca un gologan nou-nouţ.

De astă dată, Lily râse.

– Ce poetic! E un mod amabil de a spune că părul meu străluceşte atât de tare încât aş putea conduce minerii prin galerii fără lampă.

Femeia nu făcu decât să zâmbească. Un surâs straniu, tainic.

– Mă numesc Samantha Browne.

Era o situaţie de-a dreptul ridicolă. Două femei conversând ca şi cum tocmai ar fi făcut cunoştinţă la o mică serată în San Francisco, ronţăind sandvişuri cât unghia şi bând ceai din ceşcuţe de porţelan.

– Lily Sawyer.

– Încântată de cunoştinţă, Lily Sawyer. Ia-ţi lucrurile şi vino cu mine.

Invitaţia o luă pe Lily prin surprindere. Făcu un pas înapoi.

– Mă scuzi?

– Cu siguranţă, ai dori să te zvânţi puţin.

Lily îşi stăpâni o replică tăioasă. Probabil că femeia era de la casa locală de toleranţă. Căzu pe gânduri. O chinuia dorinţa de a se usca. Poate chiar să facă şi o baie. Şi să mănânce o masă caldă. La gândul mâncării, limba începu să i se scalde în salivă. Casă deochiată sau nu, nu-i putea refuza invitaţia.

– Samantha Browne, începu Lily, cred că eşti îngerul meu păzitor.

Punându-şi mantaua pe braţ, îşi luă geamantanul ud şi porni prin noroiu, spre cupeu.

 

* * *

 

Casa era fermecătoare. Şi nu era deşucheată, ci era căminul Samanthei Browne şi al soţului ei, Derek, care conducea firma de cherestegerie din capătul opus al orăşelului Twin Hearts.

Lilyţ stătea aşezată lângă foc, înfăşurată într-un halat cald şi moale de pluş, al Samanthei. Îşi răsfiră părul cu degetele, pentru a şi-l usca mai repede. Se simţea ca o prinţesă; niciodată în viaţa ei nu mai fusese tratată atât de bine.

Samantha intră în cameră din bucătărie, aducând o tavă cu cafea şi cornuri calde, proaspăt scoase din cuptor. Puse tava pe o masă mare şi rotundă, în faţa canapelei, apoi îi aruncă o privire lui Lily, simţind că o urmărea din ochi.

– Te întrebi de ce te-am adus aici.

Lily chicoti.

– Asta-i cam puţin spus.

Samantha Browne aranjă un corn pe o farfurie şi o puse în faţa lui Lily. Acesteia începu să-i lase gura apă şi să-i ghiorăie stomacul, dar făcu un efort să nu uite de bunele maniere.

– După cum spune... familia mea, am o inimă bună de pus la rană. Soţul meu susţine că nu suport să văd pe nimeni suferind.

Din gura ei de o formă perfectă scăpă un mic hohot de râs.

– Cred că ar fi mai potrivit să spun că-mi bag încontinuu nasul unde nu-mi fierbe oala.

Puse o ceaşcă de cafea în faţa lui Lily, apoi făcu un gest spre micul bol delicat cu frişcă.

– Dar, când văd o femeie tânără şi frumoasă stând singură într-un loc pustiu, udă până la oase, mă răpune imaginaţia. Nu pot concepe nici o poveste care să te fi adus acolo. Aşa că, vezi dumneata, domnişoară Sawyer, adăugă ea cu un zâmbet, trebuie să aflu. Iar dacă-ţi pot oferi ceva de mâncare şi o baie caldă cât timp te afli aici, cu atât mai bine.

Lily îşi turnă puţină frişcă în cafea, apoi o amestecă.

– Sunt doamnă, dar te rog să-mi spui Lily.

Capul Samanthei se ridică brusc.

– Eşti măritată?

– Văduvă, de fapt, răspunse Lily, luând ceaşca şi cuprinzând porţelanul cald cu degetele. Ar fi putut să evide toată acea călătorie, dacă accepta cererea în căsătorie a lui Donald South. Dar, oricât ar fi fost de bun şi blând ca om, nu era bărbatul potrivit pentru ea. Şi, oricum, nu avea de gând să se recăsătorească.

Samantha întoarse repede capul.

– A, îmi... pare foarte rău... Nu... n-am vrut să mă amestec în problemele tale.

Lily avu un sentiment de recunoştinţă.

– Nu face nimic. Au trecut doi ani de-atunci. Pare să fi fost o viaţă de om.

Rămaseră într-o tăcere plăcută, până când Lily se simţi datoare s-o risipească.

– După fiecare furtună porneşti cu trăsura ca să salvezi şobolani înecaţi?

În chip destul de ciudat, Samantha Browne roşi.

– Fireşte că nu. De fapt, adăugă ea, aşezându-se lângă Lily pe canapea, tocmai veneam de la cabana mea. Acolo...

Se întrerupse brusc, ducându-şi mâna la gură, apoi continuă:

– Părinţii mei au avut o cabană mică în munţi şi, după ce au murit, nu m-a lăsat inima s-o vând. Mă duc până acolo din când în când, ca să mă asigur că totul e-n ordine.

Lily zâmbi evaziv, apoi se întoarse cu privirea spre foc.

– Caut de lucru.

– Aşa? Cu ce te ocupi?

– De la moartea soţului meu, am lucrat ca bucătăreasă.

Nu era nevoie să dezgroape trecutul; nici pentru ea, nici pentru altcineva.

– Am gătit într-o pensiune din San Francisco. Până când a ars.

Un moment, îşi aminti durerea de pe chipul lui Donald South, când îşi văzuse clădirea mistuindu-se în flăcări.

Samantha se lumină la faţă:

– Eşti bucătăreasă?

Lily ridică din umeri, cu o expresie obosită şi sardonică.

– Ei, să nu-mi spui că tocmai căutai una.

Aplecându-se înainte, Samantha răspunse:

– Ei, nu eu, personal, dar cherestegiii caută mereu bucătari. Bine, dar e minunat! Deci, aveai nevoie de o slujbă?

Dădu din cap cu un gest categoric.

– Ai găsit-o.

Lily simţi că începea să i se risipească oboseala.

– Dacă-mi găseşti şi o cameră, batem palma!

– A, dar pot face mai mult decât atât! se entuziasmă Samantha. Ce... ce-ai zice să ai propria ta căsuţă?

Lily o privi în faţă, şi mai însufleţită.

– Cabana ta? Eşti sigură?

– Categoric. De-acolo până la tabăra tăietorilor de lemne nu e nici o milă. Bucătăria e echipată pentru a găti cantităţi mari de mâncare. Cineva de la tabără va veni zilnic să ia mâncarea. Alături mai este şi o cabană mai mică. Acolo locuieşte Maudie Tupper, fosta bucătăreasă a taberei. Nu stă bine cu sănătatea.

Se bătu cu palma peste piept.

– E bolnavă de plămâni. A trebuit să se lase de gătit, când a-nceput să scuipe sânge... O! exclamă ea, ridicându-şi mâna la gură. Sper că nu te deranjează.