Modernismul in Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
Primul volum de versuri, intitulat “Poemele luminii”, din 1919, scris de Lucian Blaga, debutează cu poemul “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, care este o artă poetică modernă a literaturii române interbelice.
Această capodoperă lirică este o artă poetică, deoarece Lucian Blaga îşi exprimă crezul artistic, adică propriile idei, gânduri, convingeri şi aspiraţii despre arta literară, dar şi viziunea sa asupra lumii.
Astfel, este configurată concepţia scriitorului despre poezie, despre rolul poetului, despre raportul acestuia cu lumea şi creaţia, din perspectiva unei estetici moderne.
Arta poetică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se înscrie în direcţia modernistă pentru că accentul cade pe relaţiile poet-lume şi poet-creaţie, pentru că există o identitate între planul autorului şi planul eului liric (discursul poetic redă aspecte ale filozofiei lui Blaga, adică atitudinea de sporire a misterului universului, deci opţiunea sa pentru cunoaşterea luciferică).
În plus, poezia ilustrează trăsături expresioniste, ca de exemplu, rolul accentuat al eului creator în raport cu lumea cosmică, aspiraţia spre absolut, interiorizare.
Viziunea despre lume:
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” reprezintă o sinteză a viziunii lui Lucian Blaga despre lume, din perspectivă poetică şi filozofică.
Misterul este un concept foarte important al operei filozofice blagiene, dar şi al operei sale poetice.
Pentru filozoful Blaga există două modalităţi de cunoaştere a lumii: una paradisiacă (raţionalistă , pragmatică, proprie, spre exemplu, omului de ştiinţă, care dezvăluie tainele lumii) şi una luciferică(intuitivă, poetică, specifică artistului care potenţează misterul cu ajutorul imaginaţiei, fanteziei sale creatoare).
În plan literar, cunoaşterea se realizează prin două tipuri de metafore: plasticizante (care aparţin lumii reale fără să aducă un plus de semnificaţie) şi revelatorii (care desluşesc misterul din fapte, lucruri, idei).
În opinia lui Blaga, menirea poetului este de a conserva şi întări misterele lumii, de aceea optează pentru cunoaşterea luciferică, pentru “calea” de adâncire şi de protejare a misterelor, prin creaţia care devine un liant între eul liric şi lume.
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o poezie-confesiune, ce aparţine lirismului subiectiv prin atitudinea creatorului, prin prezenţa mărcilor subiectivităţii (verbe, pronume, adjective pronominale la persoana I, singular).
Teme şi motive:
Tema filozofică străbate întreaga artă poetică, deoarece ilustrează cele două tipuri de cunoaştere stabilite în sistemul filozofic blagian; astfel, creaţia poetului “lumina mea” reprezentând cunoaşterea luciferică se opune creaţiei celorlalţi “lumina altora” reprezentând cunoaşterea paradisiacă.
Motivele/ elementele de recurenţă sunt: misterul, lumina, întunericul, dintre care laitmotivul central îl constituie lumina, metaforă a creaţiei.
Compoziţia textului liric:
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii luciferice. Pe prima poziţie se află pronumele personal “eu”, apoi este verbul la forma negativă “nu strivesc” prin care este respinsă cunoaşterea de tip paradisiac/ raţional.Metafora revelatorie “corola de minuni a lumii” semnifică, prin ideea de cerc, misterele universale.
Incipitul este identic cu titlul (primul vers), ceea ce ajută la sublinierea dezideratului eului liric, acela de a nu distruge tainele.
Confesiunea poetului se construieşte pe relaţii de opoziţie între cele două tipuri de cunoaştere, care se realizează prin procedeul antitezei eu/ alţii; lumina mea/ lumina altora; dar şi pe alternarea celor două motive contrastante: lumina-întunericul.
Relaţiile de simetrie se evidenţiază prin reluarea titlului în incipit, prin reluarea metaforelor enumerate în prima şi ultima secvenţă poetică, metafore ce surprind temele majore ale creaţiei poetice: “flori” (viaţa efemeră, frumosul), “ochi” (cunoaşterea, contemplaţia), “buze” (comunicarea, sărutul), “morminte” (taina morţii, eternitatea, viaţa de dincolo).
Textul poetic se structurează în trei secvenţe, marcate prin scrierea cu majuscule a versurilor. Finalul are o construcţie concluzivă: “Căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Sintagmele-cheie din poem sunt: “calea mea”, “lumina mea”, “lumina altora”.
Semnificaţiile; expresivitatea limbajului:
Primele cinci versuri (prima secvenţă poetică) exprimă cu ajutorul verbelor la forma negativă : “nu strivesc”, “nu ucid”, atitudinea poetului faţă de misterele lumii, adică refuzul de a cunoaşte prin intermediul logicii, raţionalului. Metafora “calea mea” înseamnă destinul asumat de poet: acceptarea şi creşterea tainei prin cunoaştere luciferică, prin iubire.
Universul ilustrat cu metafora revelatorie “corola de minuni a lumii” şi cu enumeraţia metaforică: flori, ochi, buze, morminte.
Cea de-a doua secvenţă poetică este mai amplă şi se construieşte pe relaţii de opoziţie, pe antiteză şi pe o comparaţie dezvoltată. În timp ce poetul cu “lumina” sa sporeşte taina, alţii, cu “lumina” lor, distrug misterul. Verbele antitetice susţin această idee: “sporesc” (eu)-“sugrumă” (ei).Conjuncţia adversativă “dar” marchează disocierea dintre exponenţii celor două sfere de cunoaştere.Marca eului liric notată dublu “eu”/ “eu” sugerează opţiunea acestuia pentru modelul cunoaşterii poetice.
Comparaţia amplă, aşezată între linii de pauză, are valoarea unei construcţii explicative, cu rol să întărească atitudinea creatorului, aceea de a îmbogăţi, de a mări, prin arta sa, misterul (aşa cum luna, noaptea, adânceşte taina acesteia cu lumina ei).
A treia secvenţă este finalul poeziei, cu rol concluziv: “Căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”, punând în valoare convingerile eului liric.
Din punct de vedere stilistic, se poate remarca preferinţa lui Blaga pentru metafora revelatorie, alături de care însă un loc însemnat îl ocupă şi metafora plasticizantă.
Câmpul semantic al misterului este realizat prin variate cuvinte/ structuri lexicale: “tainele”, “nepătrunsul ascuns”, “întunecata zare”, “sfânt mister”, “ne-nţelesuri şi mai mari”.
Arta poetică modernă, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” reflectă concepţia lui Lucian Blaga despre viaţă, lume, univers, iubire, din perspectiva filozofică a cunoaşterii luciferice.