Disc 1
CÂND AI NEVOIE DE DRAGOSTE
Când ai nevoie de dragoste nu ti se dă dragoste.
Când trebuie sa iubeşti nu eşti iubit.
Când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
Când eşti nefericit nu are sens să o spui.
Când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
Când vrei să dai telefon toţi sunt plecaţi.
Când eşti la pământ cine se interesează de tine?
Cui îi pasă? Cui o să-i pese vreodată?
Fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
Poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
Nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta înc-o ruptură.
Fii tu lingă mine, tine cu mine.
Înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
Fii iubita mea permanentă.
Hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
Să ne ataşăm, să ajungem la un echilibru.
Dar nu sper nimic. Nu primeşti dragoste
Când ai nevoie de dragoste.
Când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
Când eşti la pământ nici o femeie nu te cunoaşte.
POMPEI
Ma plimb printre ruinele tale, femeie.
Fireşte, cerul este albastru, ca lângă mediterană,
Dar cum este posibilă atâta distrugere?
Aleile şerpuiesc pavate cu pietre albe printre statuile decapitate şi
Zidurile rămase-n picioare,
Pinii răsar de unde nu te aştepţi, vizibili prin câte o fereastră, o boltă
O curte interioară cu un ciot de havuz.
Sunt fresce, chipuri de animale desenate cu ce dermatograf pe
Tencuiala slinoasă?
Menadele sunt rosu-cărămizii – cu ce ruj au fost mâzgălite?
Ce amintire, din ce oraş, din ce seara, le umflă sinii rotunzi?
Norii trec pe deasupra ca nişte furouri mototolite
Furtunile trec şfichiuind bucăţile de cornişa
Ca nişte cearceafuri ude de transpiraţie.
Fireşte, au mai rămas schiţe vagi de tricliniu,
Graminee foşnind lângă pulpa satirului-
Dar unde este ruina unei guri râzând cu necaz şi dispreţ,
Unde sunt vestigiile ochelarilor de soare, brichetei pall mall, unde
Sunt termele
De faianţă şi fard ale snobismului tau?
Sunt vitrine apoi, cu oamnei pietrificaţi, cu câini surprinşi de
Catastrofa încolăciţi
Dormind sau abia făcând ochi
Cu străzi pe unde umblam bârfind, spunând bancuri, punându-ne piedică
Uitându-ne prin garduri la maşinile garate prin curţi,
La pensionarii pictând cu terebentina şi duco tablouri de gang,
Totul, totul rămas ca atunci: rochii pietrificate
Gesturi de şist în vitrine.
Pe-acolo mai trec doar ca turist, agasat de localnici
Asaltat de ghizi şi hamali, cu nasu-n prospecte-
Găsesc uneori câte o fibulă coclită-n pământ
Încolăcită de râme şi urechelniţe.
Rătăcesc sub soarele orbitor printre coloanele astea nenorocite,
Printre dărăpănăturile astea,
Printre buzele tale, nările tale, unghiile tale, mofturile,
Timiditatea ta.
Disc 2
GAROFIŢA
Teiul Doamnei pare zugravit în cridă.
În cofetărie intră o gravidă.
Astfel stă la coadă între muşterii
Ca o garofiţă între păpădii.
Astfel între brazii cu tulpini de ceară
Ling-un şipot dulce şade-o căprioară.
Checuri cu stafide doarme în vitrine.
E frigoriferul greu de savarine.
Eu la o măsuţă îmi consum frucola
Si citesc cum Nică pleacă la Socolă,
Că-l predau pe Creangă astăzi la amiază.
Muşterii merge, coada-naintează.
Rumeioara juna, cu burtica mare,
A ajuns în fată chiar la vânzătoare:
— Muma-mea, duduie, astăzi m-a trimis
Să îmi dai pachetul ce i l-ai promis:
Patru excelenturi, doua amandine
Si ilone şase, glazurate bine,
Cinci cutii de frişcă albă ca zăpada
Si fursecuri unse gros cu şocolada.
Vânzătoarea scoate un oftat adânc.
Pe la mese pruncii cremele-şi mănânc.
— Mergi şi spune celei care te-a trimes
Că i-am pus şi nuga, un delicates,
Si că totul face, socotit în lei,
Doar un fleac, o suta patruzeci şi trei.
Lămpile gălbuie, de la fondul plastic,
Dau cofetăriei un lucit fantastic,
Iar copila noastră, galeş durdulie,
Vine la măsuta-mi cu o sarailie.
Coamele ii trece dincolo de sale.
Are sub bluziţa două portocale
Iar sub gene lunge, ca de hurioară,
O privire dulce, ca de surioară
Şi-un obraz ca luna, pal ii schânteiază.
Muşterii merge, coada-nainteaza.
Eu îmi pun şepcuţa şi cu forte nouă
Merg să-l iau din stradă pe 109.
POEMA CHIUVETEI
Într-o zi chiuveta căzu în dragoste
Iubi o mică stea galbenă din coltul geamului de la bucătărie
Se confesă muşamalei şi borcanului de mustar
Se plânse tacâmurilor ude.
În altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
— Stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
Dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
Ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
Te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
Si paratrăznete.
Stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
Tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
Vasele cu resturi de conservă de peste
Te-au şi îndrăgit.
Vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
Crăiasa a gândacilor de bucătărie.
Dar, vai!
Steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
Căci ea iubea o strecurătoare de supă
Din casa unui contabil din pomerania
Si noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
Asa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire
La sensul existentei şi la obiectivitatea ei
Si într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
. Cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
Eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
Am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o data.
Dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
Si tot ce a fost mi se pare un vis.
