
programa actualizata fara pedagogie
programa actualizata fara pedagogie
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ŞTIINȚIFICE
PENTRU EXAMENUL NAȚIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT
ÎNVĂȚĂTORI/INSTITUTORI/PROFESORI PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)
DISCIPLINA DE EXAMEN:
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII ACESTORA, PEDAGOGIE ȘCOLARĂ ȘI ELEMENTE DE PSIHOLOGIE A EDUCAȚIEI
NOTĂ DE PREZENTARE
Programa se adresează învățătorilor, institutorilor și profesorilor pentru învățământul primar, din unitățile școlare cu limba de predare română, care s-au înscris și vor susține examenul de definitivare în învățământ.
În elaborarea programei s-au avut în vedere următoarele principii:
Programa pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ a învățătorilor/ institutorilor/profesorilor pentru învățământ primar cu predare în limba română vizează competenţe abordabile din perspectiva dimensiunii cognitive, procedural-aplicative și atitudinale și propune o tematică ce corespunde tendințelor în evoluția disciplinelor. Este structurată pe trei secțiuni:
COMPETENŢE GENERALE
Competențele specifice ce derivă din competențele generale vor fi prezentate în cadrul fiecărei secțiuni a programei. Programa este structurată pe 3 secțiuni, corelate cu structura subiectului la proba scrisă.
SECŢIUNEA 1 – DISCIPLINE DE SPECIALITATE
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
A. COMPETENŢE SPECIFICE:
Candidații vor dovedi formarea următoarelor competenţe specifice:
2.1. utilizarea normelor ortografice, ortoepice, de punctuaţie, morfosintactice şi folosirea adecvată a unităţilor lexicosemantice, compatibile cu situaţia de comunicare;
2.2. utilizarea relaţiilor de sinonimie, antonimie, omonimie, polisemie în organizarea mesajului scris;
3.1. elaborarea unei argumentări scrise pe baza textelor studiate;
3.2. utilizarea unui lexic diversificat, recurgând la categoriile semantice studiate şi la mijloacele de îmbogăţire a vocabularului, pentru exprimarea nuanţată;
4.1. utilizarea categoriilor gramaticale învăţate, în diverse tipuri de propoziţii, prin folosirea unor tehnici eficiente de activitate intelectuală;
4.2. identificarea organizării morfologice şi sintactice a textelor realizând corelații inter-/intradisciplinare.
B. TEMATICA
I. Literatura română
II. Limba română
C. BIBLIOGRAFIE
I. Literatură
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Semne, București, 2003.
Călinescu, G., Opera lui Mihai Eminescu, E.P.L., București, 1969.
Călinescu, G., Universul poeziei, Ed. Minerva, București, 1974.
Manolescu, N., Arca lui Noe, Ed. 100+1 Gramar, București, 2000.
Manolescu, N., Despre poezie, Ed. Aula, Brașov, 2002.
Munteanu, G., Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici, E.D.P., București, 1980.
Simion, E., Scriitori români de astăzi, Ed. Cartea Româneasc, București, 1987.
Vianu, T., Arta prozatorilor români, Ed. 100+1 Gramar, București, 2002.
*** Manualele de Limba și literatura română pentru clasele IX-XII, în vigoare la data examenului
II. Limba română
Avram, M., Gramatica pentru toți, Ed. Humanitas, 1997.
Beldescu, G., Ortografia actuală a limbii române, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984.
Ciompec, G., Dominte, C., Forăscu, N., Guțu, Romalo, V., Vasiliu E., Limba română contemporană. Fonetica. Fonologia. Morfologia, ediție revizuită și adăugită, E. D. P., București, 1985.
Popescu, Ș., Gramatica practică a limbii române, Ed. TEDIT FZH, București, 2001.
***Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2005.
*** Gramatica de bază a limbii române, (coord. Gabriela Pană Dindelegan), Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2010.
***Gramatica limbii române, vol. I-II, Ed. Academiei Române, București, 2005.
*** Manualele de Limba și literatura română pentru clasele V-VIII, în vigoare la data examenului
***Sinteze de limba română, (coord. Theodor Hristea), E.D.P., București, 1984
MATEMATICĂ
A. COMPETENȚE SPECIFICE:
Candidații vor dovedi formarea următoarelor competenţe specifice:
1.1. selectarea şi utilizarea unor modalităţi adecvate de reprezentare a mulţimilor şi a operaţiilor cu mulţimi;
1.2. recunoaşterea și identificarea caracteristicilor numerelor naturale și raționale;
1.4. aplicarea regulilor de calcul și a proprietăților operațiilor cu numere naturale și raţionale în rezolvarea ecuațiilor şi a sistemelor de ecuaţii a problemelor matematice;
1.5. organizarea datelor în tabele şi reprezentarea lor grafică;
1.6. operarea cu unități de măsură standardizate, folosind transformări;
1.7. utilizarea formulelor de calcul pentru aflarea perimetrului, ariei (pătrat, dreptunghi), volumului (cub, paralelipiped) și exprimarea acestora în unități de măsură corespunzătoare;
1.8. recunoaşterea unor figuri și corpuri geometrice în configuraţii date și aplicarea proprietăților și a formulelor de calcul pentru determinarea unor elemente ale acestora;
2.2. identificarea în exemple/limbajul cotidian a noțiunilor: numere prime, numere compuse, fracţii ordinare, fracţiilor zecimale;
2.4. analizarea şi interpretarea rezultatelor obţinute prin rezolvarea unor probleme din viața cotidiană;
3.1. utilizarea operaţiilor aritmetice şi a proprietăţilor acestora în calcule cu numere naturale;
3.2 analizarea unor situații practice cu ajutorul elementelor de organizare a datelor;
4.1. transpunerea unei situaţii-problemă în limbaj matematic, rezolvarea problemei obținute utilizând mulţimi, relaţii şi operaţii cu mulţimi, ecuații, organizarea datelor și interpretarea rezultatului obținut;
4.2 interpretarea matematică a unor probleme practice prin utilizarea operațiilor cu fracții ordinare/ zecimale și a ordinii efectuării operațiilor.
B. TEMATICA
Noţiunea de mulţime. Exemplificări. Element. Apartenenţă. Moduri de determinare
Relaţia de incluziune. Definiţie. Proprietăţi
Egalitatea mulţimilor
Operaţii cu mulţimi. Definiţii. Proprietăți. Reuniune. Intersecţie. Diferenţă. Complementara unei
mulţimi. Produs cartezian
Relaţia de echipotenţă
Cardinalul unei mulţimi
Axiomele lui Peano
Sisteme de numeraţie. Sisteme poziționale/ nepoziționale
Operaţii în N. Definiţii. Proprietăţi
Definiţii, proprietăţi (N, Q)
Operaţii în N, Q
Transformarea fracţiilor ordinare în fracţii zecimale
Transformarea fracţiilor zecimale în fracţii ordinare
Probleme care se rezolvă cu ajutorul ecuațiilor
Reprezentarea și interpretarea unor dependențe funcținale prin tabele, diagrame și grafice
Punct, dreaptă, semidreaptă, segment, linie frântă\curbă, unghiuri
Poligoane: triunghiul; patrulatere: paralelogramul, dreptunghiul, rombul, pătratul, trapezul; Cercul
Relaţii metrice în triunghiul dreptunghic
Corpuri: paralelipided, cub, piramidă, cilindru, con, sferă (recunoaştere, construcţie).
C. BIBLIOGRAFIE:
Aron I., Herescu Gh., Dumitru A. - Aritmetica pentru învăţători, E.D.P., Bucuresti, 1996
Rosu M., Roman M. - Matematica pentru perfecţionarea învăţătorilor, Ed. All, Bucuresti, 1999
Manuale de matematică pentru clasele V-VIII
SECŢIUNEA 2 – METODICA PREDĂRII DISCIPLINELOR DE SPECIALITATE
METODICA PREDĂRII LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE
A. COMPETENŢE SPECIFICE
Candidații vor dovedi formarea următoarelor competenţe specifice:
1.1. abordarea flexibilă a curriculumului şcolar şi analiza funcţională a conţinuturilor învăţării;
1.2. aplicarea adecvată a principiilor, formelor şi metodelor specifice comunicării orale și scrise;
1.3. utilizarea strategiilor specifice însușirii normelor limbii literare la clasele CP-IV;
2.1.valorificarea valenţelor educative ale textelor literare/nonliterare utilizate în lecțiile de comunicare în limba română/limba şi literatura română din clasele CP-IV;
2.2. alegerea și adecvarea strategiilor didactice de predare-învățare-evaluare în vederea formării competențelor specifice stabilite prin curriculumul pentru învățământul primar;
2.3. adaptarea demersului didactic la nevoile reale ale elevilor, prin individualizarea și diferențierea învățării;
3.1. valorificarea corelațiilor intra-, interdisciplinare prin abordarea integrată a învățării la disciplinele Comunicare în limba română/ Limba și literatura română;
3.2. argumentarea utilizării diverselor modalităţi de abordare a textului literar;
4.1. valorificarea lecturii personalizate a programei școlare în proiectarea didactică pe termen lung și scurt;
4.2. utilizarea strategiilor adecvate de evaluare a activităţii elevilor în cadrul disciplinei Comunicare în limba română/ Limba şi literatura română;
4.3. conceperea unor instrumente de evaluare, analiză și interpretarea rezultatelor în scopul optimizării acțiunii didactice.
B. TEMATICA
I. Curriculum în învățământul primar
II. Aspecte metodologice privind curriculumul de limba și literatura română în învățământul primar
1. Comunicarea orală
2. Receptarea mesajului scris. Exprimarea scrisă.
- Textul narativ (elaborarea planului de idei, povestirea, personajul literar, dialogul, descrierea);
- Textul liric;
- Textul nonliterar.
3. Organizarea textului scris în funcție de scopul redactării.
4. Formarea deprinderilor de exprimare scrisă în învățământul primar - particularităţi ale însușirii normelor limbii literare în clasele CP- I-II și III-IV (ortografie, ortoepie, punctuație).
5. Modalități de integrare a elementelor de construcție a comunicării în cadrul lecţiilor de Comunicare în limba română /Limba și literatura română (fonetică, vocabular, clase morfologice, sintaxă).
6. Învățarea integrată a disciplinelor Comunicare în limba română/ Limba și literatura română.
7. Modalităţi de activizare a elevilor în lecţia de Comunicare în limba română/Limba și literatura română
.
8. Jocul didactic în orele de Comunicare în limba română/Limba și literatura română
III. Evaluarea nivelului de pregătire a elevilor la Comunicare în limba română/ Limba și literatura română.
C. BIBLIOGRAFIE:
Barbu. M. – Metodica predării limbii și literaturii române - învățământ primar, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2008
Cerghit, I. - Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, E.D.P., Bucuresti, 1983
Cristea, S. – Dicționar de pedagogie, Editura Litera, Chișinău, 2002
Molan, V. - Didactica disciplinelor “Comunicare în limba română” și “Limba și literatura română” din învățământul primar (ediție revizuită, actualizată și completată. Studii critice), Ed. MINIPED, București, 2014
Șerdean, I. - Metodica predării limbii române la clasele I-IV, E.D.P., București, 1985
Șerdean, I.- Didactica Limbii și literaturii române în învățământul primar, Ed. Corint, București, 2007
***Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea competențelor cheie la școlarii mici, Program de formare continua de tip “blended learning” pentru cadrele didactice din învățământul primar, proiect POSDRU/87/1.3/S/63113 (beneficiar MECTS), suport de curs, 2012
***Ghid de evaluare pentru învățământul primar, SNEE, București, 1999
***Programe școlare pentru învățământul primar - Comunicare în limba română/Limba şi literatura română, în vigoare la data examenului.
METODICA PREDĂRII MATEMATICII
A. COMPETENŢE SPECIFICE
Candidații vor dovedi formarea următoarelor competenţe specifice:
1.1. utilizarea elementelor metodice specifice pentru formarea unor concepte matematice;
1.2. identificarea resurselor materiale adecvate, a algoritmilor şi tehnicilor specifice formării deprinderilor de calcul;
2.1. alegerea strategiilor didactice adecvate formării competențelor specifice disciplinelor Matematică și explorarea mediului / Matematică;
2.2. identificarea unor exemple relevante din cotidian care conduc la înţelegerea noţiunii de problemă şi valorificarea lor în proiectarea didactică;
2.3. adaptarea demersului didactic pentru valorificarea laturii formative a activităţilor de rezolvare de probleme;
2.4 crearea unor demersuri didactice adecvate nevoilor reale ale elevilor, prin individualizarea și diferențierea învățării în contexte educaționale diverse;
3.1. valorificarea corelațiilor intra-, interdisciplinare prin abordarea integrată a învățării la disciplinele Matematică și explorarea mediului/ Matematică;
3.2 conceperea și argumentarea alegerii unor activități de învățare adaptate la diverse contexte educaționale, care să contribuie la formarea capacităţii de explorare/ investigare /rezolvare de probleme;
4.1. valorificarea lecturii personalizate a programei școlare în proiectarea didactică pe termen lung și scurt;
4.2. conceperea unor instrumente de evaluare, analiză și interpretarea rezultatelor în scopul optimizării acțiunii didactice;
4.3. alegerea unor strategii adecvate de reglare a procesului de predare-învățare-evaluare a conceptelor matematice şi argumentarea soluţiilor alese.
B. TEMATICA
1. Specificul Curriculumului Naţional şi al conţinuturilor curriculare la disciplina Matematică şi explorarea mediului/Matematică în ciclul primar
2. Elemente pregătitoare pentru formarea conceptului de număr natural în clasa I
3. Metodologia didactică a predării operaţiilor în N
4. Metodologia didactică a predării fracţiilor şi a operaţiilor cu fracţii
5. Metodologia didactică a predării unităţilor de măsură
6. Metodologia didactică a predării elementelor de geometrie
7. Algoritmii de calcul în clasele CP - IV
Adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea, ordinea operaţiilor
8. Metode de rezolvare a problemelor de matematică
Metoda figurativă (sumă şi diferenţă, sumă şi raport, diferenţă şi raport), metoda comparaţiei, metoda falsei ipoteze, metoda drumului invers, regula de 3 simplă, probleme nonstandard
Etapele rezolvării problemelor
9. Modalităţi de activizare a elevilor în lecţia de matematică
Forme de organizare a activităţii elevilor; strategii de diferenţiere, strategii de individualizare; învăţarea prin cooperare
10. Jocul didactic în lecţia de matematică
11. Caracterul practic-aplicativ al matematicii
Contexte de aplicare (explorare, investigare, aproximare, comparare, măsurare, experimentare)
12. Abordări didactice interdisciplinare în studiul matematicii
C. BIBLIOGRAFIE:
Aron, I. - Metodica predării aritmeticii la clasele I-IV, E.D.P., Bucuresti, 1973
Bolboacă, L. - Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001
Burtea, G. (coordonator) - Matematica şi logica pentru şcolari, Ed. Corint, Bucuresti, 1995
Cerghit, I. - Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, E.D.P., Bucuresti, 1983
Cristea, S. – Dicționar de pedagogie, Editura Litera Educațional, Chișinău, 2002
Magdaş, I. - Didactica matematicii pentru învăţământul primar şi preşcolar- actualitate şi perspective, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010
Neacșu, I. (coordonator) - Metodica predării matematicii la clasele I-IV, E.D.P. Bucuresti, 1988
Paraschiva Purcaru, M. – Metodica activităţilor matematice şi a aritmeticii pentru institutori/profesori din învăţământul primar şi preşcolar, Ed. Universităţii “Transilvania” Braşov, 2008
Petrovici, C. - Didactica matematicii pentru învăţământul primar, Ed. Polirom, Bucuresti, 2014
Rosu, M., Roman M - Didactica matematicii în invatamantul primar, MEC, Proiectul pentru Invatamantul Rural, 2007;
http://www.bp-soroca.md/pdf/matematica%20in%20clasele%20primare.pdf
Săvulescu, D. (coordonator) – Metodica predării matematicii în ciclul primar, Ed. “Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2008;
***Programe școlare pentru învățământul primar - Matematică şi explorarea mediului/Matematică, în vigoare la data examenului
https://didactika.files.wordpress.com/2008/05/modul-recuperarea-ramanerii-in-urma-la-matematica.pdf
***Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea competențelor cheie la școlarii mici, Program de formare continua de tip “blended learning” pentru cadrele didactice din învățământul primar, proiect POSDRU/87/1.3/S/63113 (beneficiar MECTS), suport de curs, 2012
***Ghid de evaluare pentru învățământul primar, SNEE, București, 1999