Decembre de George Bacovia comentariu referat
Poezia Decembre a fost publicata in revista „Romanul literar", la 15 noiembrie 190. A fost inclusa in volumul Plumb din 1916 poate fi incadrata intr-o lirica a iubirii.
Titlul poeziei este numele ultimei luni a anului, perioada in care ninsoarea repeta, in forma solida, potopul biblic.
Tema acestui poem este data de refugiul in fata ninsorii, vazuta ca o stihie dezlantuita si nimicitoare, care inghite totul.
odaia devine simbolul acestei „izolari eminesciene de agitatia din afara", pastrand o nota intimista,
data de focul care arde, ceaiul, lectura iubitei, avand legatura, mai degraba, cu a doua perioada a romantismului.
Titlul ilustreaza tema, reprezentand o încercare de fixare a unui reper temporal
- luna decembrie, luna ninsorilor şi a viscolelor din belsug.
- insa fixarea nu se face în timpul real, ci intr-o alta realitate, atemporala, in care ninsoarea-l izoleaza de restul lumii. Ea actioneaza ca o bariera intre eul poetic si univers, permitand trecerea intr-un alt plan.
Structura si semnificatii :
- poezia contine sase catrene, prezentand o structura simetrica. Incipitul poeziei marcheaza pe langa asocierea cu titlul si ninsoarea o adresare directa la persoana a II-a. Aceasta face parte din monologul liric, avand rolul de a personaliza aceasta retragere intr-o alta lume.
- prima strofa are in centru invocatia catre iubita :”Te uita cum ninge decembre/Spre geamuri, iubito priveste..”, sustinuta de un ton imperative “te uita”, “priveste”
- se delimiteaza astfel doua coordinate spatial : spatial exterior al potopului , o oaza temporara de liniste si protective in fata furiei nestavilite a naturii; “jaratecul” si “focul” pe care il inteteste sunt elemente aflate in antiteza cu urgia exterioara, fiind menite sa intretina caldura sufleteasca, apropierea tandra dintre cei doi.
- soba cu “hornul”, ca si “geamul”, sunt singurele mijloace de comunicare vizuala sau auditiva cu mediul extern, caruia i - - se specifica “vijelia”, comparabila cu trecerea tumultoasa a individului prin propria-i viata; conditional-optativ prezent din versul “As vrea sa le-nvat simfonia” exprima dorinta eului liric de a resemna trecerii de a-si accepta propriul destin sfarsit prin moarte.
- apropierea de persoana iubita, ca si degustarea “ceaiului”, licoare care incalzeste sufletul, fac parte dintr-un ritual minutios respectat, care precede moartea : “Si ninga zapada ne-ngroape”
- invocarea unui final in doi semnifica eternizarea iubirii prin moarte, ei se vor afla impreuna si dincolo de barierele vietii;
- caldura si protectia casei iubitei confera o stare confortabila a odihnei binemeritate in urma framantarilor vietii
- spatiul devine sacru in special prin prezenta femeii ocrotitoare, care, desi devine sagalnica, se conformeaza ritualului
spatiul exterior este invadat de zapada a carei cadere se amplifica progresiv. Intr-o imagine apocaliptica in care ziua este inlcouita de noapte, de intunericul total “E ziua si ce intuneric…/[..] Te uita zapada-i cat gardul/Si-a prins promoroaca si clampa”.
- ultima strofa este o anticipare enuntata in mod resemnat a iminentului sfarsit: “Eu nu ma mai duc azi acasa/Potop e-napoi si-nainte”.
- potopul cu semnificatii biblice pare ca a devorat intreaga natura, singurul spatiu neatins de semnele mortii, spatial sufletesc al celor doi indragostiti pastreaza specifica unui camin intr-o zi obisnuita de iarna.
Concluzie :
Universul liric bacovian este alcatuit din peisaje interioare dominate de obsesia mortii, de pesimism si de imagini halucinanta care converg catre un iminent sfarsit.