Fântana dintre plopi de Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu se incadreaza in seria marilor povestitori romani, ca si Ioan Neculce si Ion Creanga. El scrie in perioada interbelica o opera caracterizata, in primul rand, prin vastitate, fiind considerat intemeietorul romanului istoric in literatura romana.
Din punctul de vedere al tehnicii narative, Sadoveanu urmeaza un model celebru, povestirea in rama sau povestirea in povestire, cunoscut din literatura universala, utilizat in opere literare ca "Decameronul" de Boccaccio sau "Povestiri din Canterbury" de Chaucer.
Astfel cele noua povestiri istorisite la han sunt inserate in naratiunea propriu zisa de catre noua naratori, care le relateaza, fiind personaje sau martori la intamplarile redate.
Rama se constituie ca un element de unitate al volumului, fixand locul, timpul si durata depănării amintirilor.
Tehnica narativa utilizata presupune un rol dublu al fiecarei instante a comunicarii. Povestitorul naratiunii cadru, este un drumet neindividualizat prin nume propriu, fiind reprezentantul unei colectivitati care "intr-o toamna aurie", poposeste la han si asculta relatarile celorlalti oaspeti. El indeplineste rolul de martor si ascultator in cadrul mirific al hanului.
Ceilalti drumeti, personaje ale naratiunii-cadru si respectiv ascultatori, Ionita Gherman, Leonte Zodierul, Neculai Isac, Salomia si Zaharia Fantanarul, sunt naratori al povestirilor istorisite la han, la care au participat activ ca personaje sau au indeplinit rolul de martori.
Rama povestirii fixeaza coordonatele spatiale si temporale ale naratiunii.
Reperele spatiale sunt exacte: hanul dus la celebritate de scrierea sadoveniana, are drept corespondent o locatie reala din Moldova. In plan fictional acesta devine un loc simbolic cu valoare de motiv literar, propice depănării amintirilor prin siguranta si confortul pe care le ofera calatorilor, caci "hanul acela al Ancutei nu era han - era cetate" si in care se depoziteaza intamplarile "care se aud din om in om".
Reperele temporale prezinta doua coordonate : trecutul, timpul naratiunii cadru, in care drumetul poposeste la han si asculta intamplari desfasurate intr-un timp povestit, anterior, celui al povestirii propriu-zise.
Timpul naratiunii este doar sugerat, fixat aproximativ, prin repere vagi, intr-o epoca arhaica infloritoare, amintind de vremea mitică, originara, "intr-o toamna aurie", "intr-o indepartata vreme demult", "pe cand au cazut ploi napraznice" si oamenii au vazut "balaur negru in nouri", si "pasari vaslind spre rasarit", pe cand stapanea "Imparatul-Alb".
Actiunea este fixata aproximativ, prin ultimul indice temporal, razboiul ruso-turc, la inceputul secolului al XIX-lea.
Seria povestilor din volum incepe intr-o dupa-amiaza si se sfarseste dupa trei zile la miezul noptii. Durata reala se contopeste cu cea imaginara, subiectiva, amplificata de multitudinea amintirilor, care se succed in mintea celor prezenti, caci o relatare naste altele, firul lor fiind parca nesfarsit. O dovada concreta a acestui fapt este nararea povestii perfecte, pe dcare comisul Ionita o promite, dar si alte si alte intamplari ii iau locul.
Coeziunea textuala se realizeaza si prin prezenta hangitei care are acelasi nume ca si mama sa, dar si aceeasi indeletnicire, fiind la fel de ospitaliera cu drumetii, stiind sa le imparta bucate alese, "rasete si vorbe bune, sa intretina atmosfera sarbatoreasca a momentelor festive ale intalnirii. Motivul hangitei simbolizeaza permanenta unitatii de la han, mostenirea unei indeletniciri stravechi cu implicatii puternice sufletesti.
Fantana dintre plopi este cea de-a patra povestire dintre cele noua, care compun culegerea. Ea este relatata de capitanul Neculai Isac si are ideea centrala iubirea, un sentiment profund cu implicatii tragice in contextul relatarii.
Rama povestirii contureaza o atmosfera meditativa, deaorece ascultatorii de la han se afla sub impresia intamplarilor fantastice, cu care ii captivase anterior Mos Leonte Zodierul. Neculai Isac este reprezentant al cavaleriei formata din boieri. Portretul sau se contureaza din perspectiva naratorului povestirii-cadru in mod direct si subiectiv: "Era un om ajuns la carunteță...Obrazu-i smad cu mustacioara tunsa si barba rotunjita, cu nas vulturesc si sprancene intunecoase, arata inca frumuseță și bărbație".
Neculai Isac este naratorul si personajul principal al istorisirii, al carei punct de plecare deriva dintr-un amanunt al fizionomiei sale :"cu ochiul drept strans si inchis ii dadea ceva trist si straniu". Vechiul sau prieten comisul Ionita il roaga sa le povesteasca "intamplarea napraznica", in care isi pierduse "o lumina". Relatarea este precedata de un intreg ritual, menit sa starneasca ascultatorilor curiozitatea. Calatorul duce calul in grajd, il hraneste, lautarii incep a canta, iar Ancuta aduce vinul si bucatele alese, "pui fripti in țiglă".
Firul epic al relatarii subiective se incheaga intr-un ritm alert, prefatat de formula de adressare "domnilor si fratilor, care denota respectul si afectiunea fata de audienta.
Actiunea povestirii respecta momentele subiectului, debutand cu expozitiunea.
Cu douazeci si cinci de ani in urma Neculai Isac era negustor de vinuri in tinutul Sucevei si face popas la Hanul Ancutei. In timp ce se plimba calare prin imprejurimile hanului, intalneste niste tigani care se scaldau la rau.
Intriga povestirii consta in aparitia unei tinere tiganci pe nume Marga, in varsta de optsprezece ani, care il fascineaza pe calator, dar care este gonita din fata boierului de catre Hasanache, reprezentantul grupului. Isac le da cate un ban de argint si pleaca, vrajit fiind de frumusetea fetei.
Desfasurarea actiunii continua firul epic. Ziua urmatoare, fata vine la han sa-i arate ce-si cumparase din banul primit, niste cizmulite rosii. Isi dau intalnire intr-un loc romantic, langa han, la fantana dintre plopi si petrec impreuna o seara de neuitat, cu promisiunea ca se vor vedea din nou, cand el se va intoarce de la Pascani, unde trebuia sa plece sa-si vanda marfa.
Punctul culminant al povestirii consta in marturisirea Margai, la urmatoarea intalnire, ca Hasanache planuieste sa-l omoare pentru a-i fura banii, iar ea fusese trimisa drept momeala. Tanarul fuge, dar talharii erau deja pe urmele lui; in confruntarea cu acestia, isi pierde "lumina" ochiului stang, dar scapa cu viata.
Deznodamantul prezinta reintoarcerea sa la fantana, insotit de ajutoarele de la han, dar din pacate, Marga nu mai era in viata, ci fusese omorata in mod brutal si aruncata in fantana; urmele de sange risipite pe piatra il infioara pe Neculai Isac, dar si pe ceilalti prezenti langa fantana, facandu-l pe tanar sa traiasca revelatia sacrificiului in numele iubirii.
Povestirea in rama ii surprinde pe toti cei stransi la han intr-o atmosfera melancolica, traind parca, alaturi de narator fiecare detaliu al povestirii. Mos Leonte le spune ca "fantana dintre plopi", simbol al vietii, stinse pentru Marga, nu mai aexista, "s-a daramat ca toate ale lumii". Ceea ce traieste e doar amintirea din "neagra fantana a trecutului". Perisabilul se impleteste cu eternul, conferind scrierii caracterul de meditatie asupra vietii.