Patul lui Procust de Camil Petrescu
Romanul "Patul lui Procust" este publicat in anul 1933, la trei ani de cealalta capodopera "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", primind aprecieri atat din partea cititorilor cat si din partea criticilor, aratand meritul incontestabil al autorului de a se numara printre intemeietorii romanului romanesc.
Tema operei literare este ilustrarea dramei intelectualului lucid in raport cu societatea in care traieste. Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu personaje numeroase si actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri naraive si dezvoltand conflicte puternice.
"Patul lui Procust" este un roman modern subiectiv. Fiecare dintre perspectivele narative a doamnei T si a lui Fred Vasilescu, a lui Ladima si a naratorului, prezinta realitatea intr-o maniera unica si proprie a lui Camil Petrescu, enuntand punctul de vedere personal asupra acestuia.
Autenticitatea textului deriva din sinceritatea confesiunii si sustine punctul de vedere al autorului, si anume ca nici un individ nu detine adevarul absolut ci fiecare filtreaza realitatea prin prisma propriei personalitati, redand-o in maniera personala.
Titlul este o metafora care face trimitere la o legenda antica greaca, in care Procust este un talhar, care mutileaza oamenii in functie de un sablon al sau. El construieste doua paturi, unul mai mare si unul mai mic, silindu-i pe cei capturati pe drumul spre Atena, sa se potriveasca acestora. Cei inalti erau pusi in patul mic si scurtati iar cei scunzi erau lungiti prin chinuri pentru a se potrivi patului mare. In final, talharul este prins de Tezeu si moare, cazand victima propriei metode sadice de a curma viata oamenilor.
Trimiterea pe care o face Camil Petrescu prin titlul romanului are o semnificatie profunda, descriind societatea care mutileaza sufleteste individul, impunandu-i rigorile sale. Oamenii care o alcaturiesc se manifesta ca produse ale mediului social viciat, acceptand compromisuri, transformandu-se intr-un Procust pentru cei din jur, in acelasi timp si in mod paradoxal, calai si victime.
Prima perspectiva narativa reda date esentiale depsre Maria T. Manescu, numita si doamna T., este o personalitate distinsa care se remarca prin inteligenta si care spera ca, prin scrisorile pe care le redacteaza isi va explica amanunte importante in legatura cu propriul destin.
Scrisorile confesiune sunt adresate scriitorului, acesta reproducand in subsolul paginii sfaturile pe care i le-a oferit in vederea elaborarii lor.
Maria Manescu reda veridic fapte si evenimente ale existentei sale, neglijand tema forma artistica, luand in calcul maniera autentica de prezentarea a acestora.
Scriitorul il identifica pe X. cu Fred Vasilescu, fiul industriasului Tanase Vasilescu-Lumanararu, personaj prezent si in romanul "Ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi". Tanarul are 25 de ani, este diplomat si aviator, avand inainte o cariera stralucita, amator de distractii mondene, un reprezentat tipic al societatii in care traieste.
A doua parte a romanului prezinta perspectiva lui Fred Vasilescu, redata sub forma unui jurnal, pe care-l numeste "Intr-o dupa amiaza de august".
In acesta consemneaza date esentiale despre destinul cuplului George Demetru Ladima si Emilia Rachitaru dar si despre propria iubire pentru domna T,femeia exceptionala pe care nu incetase nici o clipa sa o iubeasca.
Intr-o zi, Fred ii face o vizita Emiliei Rachitaru o actrita de mana a doua si o femeie de moravuri usoare. Invitat in dormitorul ei,ii ofera lecturarea unor scrisori amoroase primite de la George Demetru Ladima, un talentat gazetar si poet care se sinucisese cu putin timo in urma. Cu toate ca Fred isi crease impresia ca Emilia este o femeie la care "vii, dar dupa ce termini, pui o moneda sub scrumiera, pe notiera si pleci cu grija sa nu lasi nimic compromitator la fata locului", constata cu uimire ca ceea ce reprezentase aceasta pentru Ladima, era idealul despre feminitate.
Gazetarul indragostit este personajul a carei personalitate este stabilita prin intermediul scrisorilor, la care se adauga marturiile ulterioare ale cunoscutilor. Fred isi da seama ca cel pe care il cunoscuse intamplator era un om deosebit si incepe sa-l pretuiasca. Dezamagirea erotica a acestuia se afla in analogie cu propria poveste de iubire esuata si deschide calea memoriei involuntare a lui Fred.
Scrisorile lui Ladima pentru Emilia, citite de catre naratorul jurnalului, ii ofera acestuia avantajul de a cunoste personalitatea complexa a unui om deosebit, ale carui calitati doar le intuise pana atunci.
Evidentele asupra caracterului Emiliei se inmultesc cu timpul, iar Ladima continua sa se autoiluzioneze, consemnand in scrisori ganduri la fel de pure "E totul numai armonie in tine Emy. Regaseam in tine[...]inteligenta aceea egala, subtila si linistit patrunzatoare ca o mireasma. Niciodata nu am intalnit un mai firesc bun-simt o judecata mai adanca si asa de frumos domoala"
Ladima, dintr-un gazetar de succes ajunge muritor de foame, pentru ca ulterior, este recomandat de Fred tatalui sau care-i propune functia de director la o noua gazeta intitulata "Veacul" Campaniile de presa initiate de acesta sunt apreciate pana in momentul cand descopera afacerile necinstite ale unor oameni influenti, tocmai cei care sustineau financiar aparitia gazetei si anume Tanase-Lumanararu si Nae Gheorghidiu. Desi primese sugestia de a omite anumite amanunte compromitatoare pentru acestia, Ladima isi dovedeste verticalitatea, motivand ca nu poate sa scrie la comanda :"daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel".
Isi da demisia, spre dezamagirea Emiliei, care avea asigurata o cronica teatrala favorabila si inainte de a se sinucide Ladima traieste in saracie si mizerie sufleteasca, niciun ziar nemaipublicandu-i articolele iar femeia iubita devina amanta unui grec.
Jurnalul Lui Fred, dezvolta un alt plan narativ, prin care sunt redate propriile sale amintiri, scoase la iveala prin aparitia memoriei involuntare, despre propria lui poveste de iubire si despre intalnirile sporadice cu Ladima.
Iubirea dintre Fred si doamna T, debutase cu vreo patru-cinci ani in urma, cand acesta, dorind sa-si redecoreze locuinta apelase proprietara unui magazin de mobila de care se indragosteste iremediabil.
O scrisoare din iulie 1926 ii aminteste ca pe cand se afla la Techirghiol il cunoscuse pe Ladima. Fred se afla acolo pentru a o vedea pe doamna T., aflata in compania unor prieteni. Aflata intr-o seara la un restaurant Fred observa ca iubita lui are niste gesturi de apropiere cu unul dintre barbatii care se afla cu ea la masa. Reactioneaza cu impulsivitate si gelozie ducandu-se la masa lor si strigandu-i acesteia "Doamna, esti o nerusinata".
Ladima vazuse scena si intervine in favoarea doamnei, provocandu-l pe presupusul agresor la duel, dar aceasta situatie conflictuala este rezolvata pana la urma pe cale amiabila.
Fred era indagostit peste puterea lui de intelegere, ajungad sa o pandeasca pe aceasta, stand sub fereastra acesteia inchipuindu-si ca poate fi cu un alt barbat. Aflat intr-o stare de labilitate emotionala Fred i se confeseaza lui Ladima intuind capacitatea acestuia de a intelege zbuciumul lui sufletesc. Alta amintire desprinsa din jurnalul sau este o intalnire petrecuta in preajma revelionului din 1928 cand se intalneste pe strada intamplator cu doamna T.. Ii face o invitatie de revelion dar aceasta refuza.
Lecturarea scrisorilor lui Ladima, comentariile adesea vulgare ale Emiliei, dar mai ales propriile sale amintiri despre experientele capitale ale vietii sale, il determina pe Fred sa constate o asemanare izbitoare intre doua destine aparent paralele.In viziunea sa Ladima intruchipeaza omul superior, angrenat intr-o poveste de iubire incompatibila cu menirea destinului sau. De aceea, Fred se hotareste sa adune cat mai multe date despre sinuciderea acestuia.
Finalul romanului este unul deschis, caci adevarul absolut este doar o notiune teoretica, iar viata reala sta sub semnul incertitudinii. "Taina lui Fred Vasilelscu merge poate in cea mai universala, fara niciun moment de sprijin adevarta, asa cum singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului.