Caracterizarea lui Ilie Moromete
Personajul literar este o instanta narativa prin intermediul careia scriitorul isi exprima indirect ideile, conceptiile, sentimentele. Particularitatile de constructie a acestor fiinte fictionale sunt determinate de factori muntipli: viziunea despre lume si optiunile estetice ale autorului, curentul artistic si specia literara, tipologia eroilor, subiectul romanului si temele lui.
In romanul „Morometii”, de exemplu, Marin Preda isi construieste personajele in acord cu un canon realist obiectiv, continuand traditia romanului romanesc de inspiratie rurala si, in acelasi timp, distantandu-se de Slavici, Rebreanu sau de Sadoveanu. Prin aceasta carte fundamentala a prozei noastre postbelice, creatorul lui Ilie Moromete propune o viziune noua, moderna asupra universului existential rustic si asupra taranului roman.
Roman al familiei si al unei colectivitati, „Morometii” pune in dezbatere teme definitorii pentru existenta rurala precum familia si paternitatea, timpul si istoria, libertatea si constrangerea. Toate aceste linii tematice converg spre figura centrala a romanului, Ilie Moromete.
Protagonistul romanului este un personaj unic in proza romaneasca de inspiratie rurala, un personaj realist creat dintr-o atitudine polemica fata de eroul lui Liviu Rebreanu, Ion. Este un personaj tipologic care reprezinta autentica bogatie spirituala a taranului romanesc. Statutul sau social si psihologic sunt detaliate prin modelul comportamental, prin situatiile existentiale in care este surprins, prin relatiile cu ceilalti si prin reteaua de conflicte in centrul carora se situeaza.
Planul epic principal urmareste destinul familiei, iar ca situatie conflictuala, razvratirea fiilor impotriva autoritatii paterne. Intre Ilie, aparatorul unor valori morale autentice si fiii sai mai mari – Paraschiv, Nila si Achim- se instituie un conflict de principii si de interese care culmineaza cu fuga feciorilor la Bucuresti. Un alt conflict de generatii se amplifica treptat intre Moromete si fiul sau cel mic, dublat mai tarziu de un conflict de idei generat de noul crez politic al lui Niculae.
„Ultimul taran din literatura romana” (N.Manolescu) este un personaj complex, „rotund”, monumental, vazut scenic chiar si atunci cand se retrage in spatiul miraculos al cugetarii. Caracterul si personalitatea personajului sunt definite prin intermediul caracterizarii directe realizate de narator si de celelalte personaje si caracterizarii indirecte rezultata din fapte, comportament si limbaj.
Ilie Moromete este prezentat rareori în mod direct, naratorul muţumindu-se să noteze stări : „era tăcut”, „era vesel”, „era tulburat”, în funcţie de motivele ce-i determinau starea, anunţând un comportament neaşteptat, cu totul inedit. Ceilalţi săteni îl respectă şi asta o ştie şi şeful de post, care mărturiseşte că: „Moromete este un om de care mi-ar fi nu ştiu cum să-i iau băiatul la secţie”. Primarul Aristide îl consideră„ciudat”, Jupuitul îl acuză de rea voinţă, fiindcă nu-şi plăteşte datoriile: „Rasă de om ca dumneata n-am mai pomenit!”. Catrina îl consideră leneş şi păcătos: „toată ziua stai la drum şi bei tutun şi la sfânta biserică nu vrei să vii”.
In mod indirect, este caracterizat printr-o inteligenta nativa, Ilie Moromete aspirand mereu spre intelegerea superioara a sinelui si a lumii. De aceea ipostazele definitorii pentru protagonist sunt fie dialogul cu el insusi, cu oamenii, fie atitudinea contemplativa si meditativa. Prima ipostaza care evidentiaza inteligenta sa este scena intrunirilor duminicale in poiana fierariei lui Iocan, pe care le anima ca un adevarat lider de opinii, prin comentariile sale savuroase, prin dialogurile polemice cu satenii.
Preocuparile sale intelectuale, nevoie de a pune totul „sub lumina vie a mintii”, inclinatia pentru meditatii solitare sunt evidentiate in multe alte scene. Asezat pe o piatra de hotar din marginea pamantului sau, ori sapand in gradina sub ploaia calda de vara, Moromete cugeta la viclenia unei lumi care i-a instrainat copiii sau dialogheaza imaginar cu acel Bâznae care afirmase ca taranimea trebuie sa dispara. In aceste monologuri interioare, batranul taran, prizioner parca fara scapare, isi exprima toata filosofia de viata , toate adevarurile adanci ale lumii taranesti, careia ii ramane fidel pana in ultima clipa.
De-a lungul romanului s-a cristalizat un alt fel de ţăran, deosebit de ceilalţi apăruţi în literatura română, numit „ţăran filosof”, „ţăran arhaic”, „ţăranul conservator”, sintagme incomplete ce nu pot cuprinde complexitatea eroului care trăieşte în două lumi.
Destinul lui Moromete si al familiei sale se impletesc cu imaginea complexa a lumii taranesti din Campia Dunarii, surprinsa intr-un proces de destramare a civilizatiei traditionale. Scriitorul plaseaza actiunea intr-un spatiu familiar lui satul Silistea-Gumesti, devenit un „topos” literar. Ca reper temporal, primul volum se petrece cu 3 ani inaintea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in timp ce al doilea volum comprima o durara mai ampla, din 1937 pana in anii ´50.
Complexitatea romanului se remarca si in structurile narative ce imbina elemente traditionale si moderniste. Perspectiva narativa este obiectiva, din viziunea unui narator omniscient si omniprezent, focalizare zero si viziune „dindarat”. Incipitul este modern, cu intrari multiple. In primul volum, fixeaza spatiul actiunii „In campia Dunarii..”si textualizeaza supratema timpului. Finalul reia supratema „Timpul nu mai avea rabdare”. Volumul al doilea se deschide cu un enunt interogativ ce impune tema schimbarii „In bine sau in rau s-a schimbat Moromete?”. Finalul este deschis, marcand un model compozitional „in spirala”. Astfel romanul incepe intr-o realitate imediata si se sfarseste intr-un vis.
Din punctul meu de vedere, consider ca Marin Preda a reusit prin acest roman sa construiasca unul dintre cele mai fascinante personaje din literature noastra, singurul „taran-filosof” din literatura romana.
In primul rand, Ilie Moromete se deosebeşte de ceilalţi prin complexitate sufletească, prin gândire superioară, prin spiritul contemplativ, prin harul vorbei care il unicizează. In al doilea rand, ca exponent al lumii ţărăneşti, protagonistul ilustrează, prin destinul său, soarta unei societăţi agrare fixate într-o civilizaţie arhaică ce nu rezistă schimbărilor, fiind sortită dispariţiei.
In concluzie, se poate afirma ca prin modalitatile moderne de construire a personajelor, prin complexitatea acestora si prin destinele lor, se evidentiaza modele umane semnificative si implicit, imaginea mongrafica a unei lumi taranesti in declin. Construit monumental, intr-o dimensiune tragica, Ilie Moromete impune o ipostaza umana majora, caracterizat prin atitudine contemplativa si interogativa in fata lumii si a existentei.