TESTAMENT
Fiecare poet îşi impune o viziune proprie asupra actului poetic; aceasta este expusă tematic în articole programe, numindu-se artă poetică. ,,Ars poetica” reprezintă o profesiune de credinţă pe care Arghezi şi-a exprimat-o în mai multe poezii, dar cu precăderi în ,,Testament.”
Aşezată în frunte volumului de debut din 1927, poezia prezintă probleme de ideologie literară şi de tehnică artistică. Textul poeziei nu versifică însă, în sensul că surprinde stări ale existenţei. Ceea ce frapează întâi în poezia lui Arghezi este rezonanţa unor neaşteptate împletiri lexicale. Asociaţiile rezultate au un dublu efect: material şi ideal. Formulele sunt aproape aforistice cu idei penetrante poetic. Ordinea porneşte de la cuvântul ,,carte,”cuvânt – cheie al întregii poezii:
,,Nu-ţi voi lăsa drept bunuri , după moarte
Decât un nume adunat pe-o carte”.
,,Cartea” e astfel o treaptă : ,,Cartea mea-i fiule o treaptă”, ce face legătura între ,,străbunii mei” şi ,,tânăr” .
Poetul evidenţiază şi elogiază strădania strămoşilor care prin ,,râpi şi gropi adânci (…) suite pe brânci” au făcut posibilă existenţa sa în continuare , ,,cartea” este ,,hrisov” , document , mărturie de credinţă a trecutului : ,,De osemintele vărsate-n mine”. Acest document atestă mutaţia muncii creatoare din plan material în plan spiritual : ,,Ca să schimbăm , acum , întâia oară , sapa-n condei şi brazda-n călimară”.
Seva liricii argheziene îşi are rădăcinile în limba poporului . ,,Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite”, pe care a modelat-o şi a aşezat-o în temelii prozodice : ,,Eu am iscat cuvinte potrivite”. Poezia sa este ,,leagăne urmaşilor stăpâni”, sugerând un proaspăt izvor de alinare al sufletului omenesc .
,,Cuvintele potrivite” sunt ,,versuri şi icoane” din limba strămoşilor a căror ,,cenuşă” a preschimbato în ,,Dumnezeu de piatră” , ,,Hotar înalt”.
Rolul social al ,,cărţii” se evidenţiază în mai multe versuri :
,,Am luat ocara şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.”
,,Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară”
,,Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a tuturor”
Aderenţa lui Arghezi la estetica urâtului este evidentă şi în această poezie:
,,Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”
Cartea, ,,slovă de foc şi slovă făurită” ascunde în ea ,,mânia bunilor,” flacăra nestinsă a conştiinţei lor. Interesant este de urmărit jocul ideilor. Singurul bun lăsat urmaşilor este o carte de poezie;carte este ,,hrisovul cel dintâi”ce consemnează mutaţia muncii creatoare din plan material în plan spiritual, realizându-se astfel schimbul instrumentelor de muncă. Poezia se defineşte apoi ca esenţă de cuvinte din limbajul comun. Ea s-a născut din ,,bube, mucegaiuri şi noroi,” care au menirea de ai aminti izvoarele. Poezia apare astfel ca o floare a răului, o metamorfoză a suferinţei. Cartea este răzbunătoare, e ,,bici răbdat” iar frumuseţea obişnuită prin foc şi trudă ascunde o mânie ucigătoare.
Poezia lui Arghezi, în întregime, este o ilustrare excepţională şi riguroasă a ,,artei poetice” din ,,Testament”dezvoltată pe o concepţie rămasă nealterată de-a lungul întregii sale vieţi.