Anghinarea – este o planta ca un ciulin salbatic, si de la ea se foloseste mai ales floarea. Anghinarea incurajeaza progresul personal si te protejeaza de energiile elementale negative. In trecut se credea ca radacinile de anghinare au un efect de stimulare sexuala, astfel ca femeile tinere erau prevenite sa nu le manince, ca sa nu cada prada tentatiei.
Ecologia si raspandirea: creste in toate zonele, mai des intalnita in sudul tarii, la poalele padurilor.
Perioada de vegetatie: infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul lunii septembrie.
Perioada si organul de recoltare:
Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele cand ating lungimea de aproximativ 30-35 cm.
Perioada de recoltare e din luna iunie pana in septembrie.
Bolile in care poate fi utilizata:
Are un spectru extrem de vast de actiune, se utilizeaza in tratarea unor boli ca nefrite cronice, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, hemoroizi, angicolite, colestite, constipatii, hipertensiune, hipercolesterolemie.
Eficacitatea ei se datoreaza continutului bogat de cinarina, oxidanti, polifenoli, flavone, insulina, saruri de potasiu si magneziu. Aceste substante au o actiune de excitare a secretiei biliare, ajuta la scaderea zaharului in sange, regenereaza celulele hepatice, e un bun colagog, se utilizeaza in cazul lipsei poftei de mancare.
Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracaterizeaza prin efecte sigure asupra bolilor de ficat si rinichi, avand proprietatea de a mari secretia biliara si diureza, regland in acelasi timp procesul de formare a colesterolului. Paralel cu acest efect, ceaiul de anghiare are si insusirea de a diminua zaharul din sange dand bune rezultate in unele forme de diabet. Actiunea antidiabetica s-ar datora unei oxidaze.
Ca diuretic, ceaiul din aceasta planta se recomanda in nefritele acute si cronice, deoarece mareste volumul de urina si favorizeaza in acelasi timp eliminarea ureei si a substantelor toxice ce se formeaza la nivelul ficatului si rinichilor. Datorita eliminarii de toxine, se observa efecte favorabile in tratamentul urticariilor si a diferitelor forme de prurit (mancarime). Bune rezultate da ceaiul de anghinare si in bolile tubului digestiv, manifestate prin constipatie, varsaturi, enterite, fermentatii intestinale, colite, hemoroizi si lipsa poftei de mancare.
Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant in unele afectiuni ale inimii care se manifesta prin hipertensiune, ateroscleroza si angina pectorala. Cercetarile mai noi atribuie anghinarei proprietati antimicrobiene.
Pentru a prepara ceaiul de anghinare se va proceda in felul urmator: intr-un vas se pune o lingura de frunze maruntite care se oparesc cu 500 g apa clocotita. Dupa racire se strecoara lichidul si se indulceste cu zahar brun (de preferinta) sau o lingurita de miere. O parte din ceai se bea dimineata pe stomacul gol, dupa care bolnavul va sta culcat o jumatate de ora pe partea dreapta. Restul cantitatii de ceai se va bea in cursul zilei cu o jumatate ora inaintea meselor principale.
E bine ca tratamentul cu anghinare sa se faca progresiv, incepand cu doze mici, in primele zile, care apoi sa creasca treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o luna pauza, dupa care se va relua.
Infuzie: 2 lingurite cu virf de planta la cantitatea de 300 ml apa clocotita, se bea in inghitituri rare cate o cana inainte cu jumatate de ora, inainte de principalele mese.
ANGHINAREA – este indicata in diabet, nefrita acuta si cronica, urticarie, prurit, constipatie, diaree, entente, colite, hemoroizi, hipertensiune, angina pectorala si ateroscleroza.
Se foloseste infuzia: 1 lingurita de frunze de anghinare se oparesc cu 500 ml de apa clocotita, se strecoara si se indulceste cu zahar sau miere. Se bea pe stomacul gol.
Anghinarea
De la anghinare se utilizeaza in scop medicinal frunzele. Acestea sint mari, paroase si au culoarea alb-cenusie pe fata inferioara, verde-albicioasa si fara peri pe cea superioara. Gustul lor amar este un element caracteristic. In compozitia lor chimica se intilnesc acizi dicafeilchinici, polifenoli, flavonoide, principii amare acizi organici si acizi-alcoolici. Produsul are o remarcabila actiune coleretica, stimuleaza energic secretia biliara si a colesterolului. Diureza creste, functia antitoxica a ficatului este amplificata si sustinuta, celula hepatica se regenereaza. In consecinta produsul este indicat in disfunctiile hepatobiliare si cu deosebire in insuficienta biliara.
Din frunzele proaspete presate se obtine un suc care in doze de 25 g de 3 ori pe zi este indicat in stimularea activitatii ficatului si a rinichilor. Tot din frunze proaspete maruntite si macerate in alcool de 75 grade timp de 15 zile (100 g – 100 ml) se obtine dupa filtrare o tinctura din care se iau de 3 ori pe zi cite 20 picaturi cu jumatate de ora inainte de mese.
Tratament indicat in unele forme de icter, calculi biliari sau hepatici; contribuie la eliminarea unor produsi toxici pentru ficat. Contraindicatia majora a produsului, sub forma de ceai, o constituie afectiunile hepatobiliare in faza lor acuta.