A fost odată un împărat care avea trei fete.
Rămânând văduv, toată dragostea lui şi-o aruncase asupra fetelor. Intr-o zi nu stiu ce i se năzări că se apucă să întrebe pe cele trei fete ale sale, despre felul în care îl iubește. Prima, îi răspunse ca îl iubește ca mierea, a doua fată ca-l iubește ca zahărul, iar a treia, care era și fiica lui preaiubită, îi răspunse cu sinceritate, că-l iubește ca sarea în bucate.
Pe cât s-a simtit de măgulit de răspunsul celorlalte două, pe atât de furios a devenit când a auzit felul în care îl iubește ea. O izgoni de la casa lui, spunându-i să nu o mai vadă niciodată. Fata plecă incotro a văzut cu ochii….
Ea a ajuns la palatul unei chelarese.Fiind harnica,in scurt timp deveni ajutorul chelaresei.Tocmai atunci ieşise ajutoarea chelăresei şi ar fi voit să bage pe alta. Se uită la dânsa chelăreasa, cu ochii pătrunzători, şi i se păru a fi bună să o ia pe dânsa în slujbă.
Fata de împărat mai fu întrebată că ce simbrie cere, şi ea răspunse că nu cere nicio simbrie, decât să slujească o bucată de vreme şi dacă slujba ei va fi vrednică de vreo simbrie, să-i dea atât cât va face.
Chelăreasa se bucură văzând-o că răspunde aşa de cuminte, şi o luă să-i fie ajutoare. îi spuse ce are să facă şi ii dete pe mână un vraf de chei din mai multe ce avea.
Fata era cuminte şi deşteaptă. Ea începu să deretice prin cămară şi prin dulapurile de la care avea cheile şi să puie fiecare lucruşor la rânduiala lui.
Împaratul a plecat într-o zi cu fiul lui la război.El s-a întors rănit,iar chelăreasa i-a spus să îl vegheze într-o zi.Cu multă dragoste,fata îl vindecă pe fiul ei. El se îndrăgosti de fată și voia să o ia de soție,dar părinții lui nu erau de acord.Într-un final ei se răzgandiră și au fost de acord să se căsătorească.
Când începură a face poftirile la nuntă, logodnica fiului de împărat se ruga cu cerul, cu pământul ca la nuntă să poftească şi pe împăratul cutare, pe tatăl ei adică; se feri însă d-a spune cuiva că este fata acelui împărat.
Socrii primiră să-i facă voia şi poftiră la nuntă şi pe acel împărat.
În ziua cununiilor veniră toţi musafirii la nuntă. Se începură veseliile şi ţinură toată ziua, ca la împăraţi, de! Ce să zici?
Seara se întinse o masă d-alea împărăteştile, cu fel de fel de mâncări, de băuturi, de plăcinte şi de alte bunătăţi, de să-ţi lingi şi degetele când le vei mânca.
Mireasa poruncise bucătarilor ce bucate să gătească.
Ea însă cu mâna ei găti deoparte toate acele feluri de mâncare numai pentru un musafir. Apoi dete poruncă unei slugi credincioase ca să bage bine de seamă ca, aducând la masă bucatele gătite de dânsa, să le puie dinaintea împăratului poftit după rugăciunea ei. Dară să îngrijească să nu le puie dinaintea altcuiva, că e primejdie de moarte.
Sluga cea credincioasă făcu întocmai precum i se poruncise.
Lui îi puse în mancare doar zahar si miere,iar acesta cand gustă din mâncarea invitaților și mâncarea lui constată ca numai mâncarea lui era dulce. Furios, se ridică de la masă si ceru să i se explice care era motivul acestei batjocuri la adresa lui
Mireasa recunoscu că ea fusese aceea care i-a gătit mâncarea și apoi dezvălui că este chiar fiica lui izgonită pentru că în sinceritatea ei i-a spus că îl iubește ca sarea în bucate.
O dată împăcați nunta ținu trei zile și trei nopți.