Au fost odată ca niciodată, nişte zmei care au furat soarele şi luna care străluceau deasupra împărăţiei lui Roşu Împărat. El trimise veste pretutindeni că cine va aduce luna şi soarele înapoi pe cer va primi jumătate din împărăţie şi pe fiica lui de soţie. Încercară mulţi, dar nimeni nu reuşi.
Într-o zi trecu prin împărăție și Greuceanu, care auzi fel de fel de povești despre necazul care se abătu deasupra oamenilor din împărăția lui Roșu împărat. Ajungănd înaintea acestuia îl dojeni puțin, pentru că pedeapsa lui era mult prea aspră cu aceia care au încercat să facă un bine. Se prinse să încerce și el sa-i caute pe zmei si astfel să readucă pe cer soarele și luna.
Greuceanu a pornit la drum luând în călătorie si pe fratele său cu care a mers cale lungă pânã ce a ajuns la Faurul-Pământului, cu care era frate de cruce.
El s-a sfãtuit cu acesta trei zile si trei nopti, după care a pornit din nou la drum împreună cu fratele său.După plecarea acestuia, Faurul-Pământului s-a apucat să facă chipul lui Greuceanu numai din fier și a poruncit calfelor sa țină focul viu, si ziua si noaptea, ținând chipul acestuia în foc. Faurul era năzdravan și vedea lucruri înainte ca acestea să se întâmple, de aceea calfele facură ce le porunciră fără să pună prea multe întrebări.
Ajunsi la o răscruce de drumuri, Greuceanu s-a despartit de fratele sãu luând fiecare câte o basma si-i spuse fratelui său că dacã basmalele erau rupte pe margini însemna ca încă mai trăiește, iar dacă erau rupte la mijloc însemna ca unul dintre ei a pierit, iar celălalt să nu-l mai aștepte.
Dupã ce a umblat mai multe zile în zadar , fratele lui Greuceanu s-a întors la locul de despărtire așteptându-l pe acesta. Greuceanu a mers pe o potecă până a ajuns la casa zmeilor unde s-a dat de trei ori peste cap făcându-se porumbel si s-a pus pe un pom în fata caselor să audă și să vadă ce se întâmplă.
Fata zmeului cea mare a ieșit din casă și a văzut minunea dar și-a dat seama că pasărea din pom nu era chir o pasăre, spunând mamei sale că parcă avea ochi ca ai Greuceanului. Atunci Greuceanu s-a dat din nou de trei ori peste cap și s-a prefăcut în muscă, intrând în camera zmeilor unde a ascultat sfatul zmeoaicelor. După ce a aflat cã zmeii au plecat la vânat în Codrul Verde și urmau sa se întoarcă, unul pe searã,altul la miezul noptii si zmeul bătrân, dinspre ziuă, el a plecat sã-i astepte.
S-a luptat Greuceanu cu zmeul cel mic până când l-a învins si i-a tãiat capul, dupã care a urmat zmeul cel mijlociu, iar la urmã cu tatăl zmeilor. După o luptã înverșunată cu tatăl zmeilor,el a reusit sa salveze soarele si luna care erau închise sub o piatră în Codrul Verde.
Greuceanu puse la loc pe cer soarele și luna, apoi plecă la locul de întâlnire cu fratele său care se bucură nespus, că traiește, chiar dacă a așteptat vreme îndelungată sosirea lui. Au plecat împreună spre impărăție, dar mai întâi au făcut un popas pe la Faurul nazdravan, care continua să țină chipul din fier al Greuceanului în jaratec.
Mama zmeilor îi urmărise punându-le tot felul de piedici pe drum, ba un copac cu fructe coapte, ba o fântână cu apă limpede și rece, dar Greuceanu nu se lăsă păcălit și-i strică planurile de fiecare dată. Ajunși în casa Faurului, mama zmeoaică îi ceru acestuia să-i arate măcar pentru o clipă fața Greuceanului, și acesta îi arătă bucata de fier înroșit, pe care zmeoaică o absorbi și muri pe loc.
La plecare Faurul le dădu celor doi voinici o trasură din fier, să ajungă mai iute la curtea împărătească.
Pe drum întâlni un diavol care scoase cuiul din capul osiei făcându-l să meargă acolo, uitându-şi paloşul. Diavolul luă paloşul şi, dându-se de tri ori peste cap, se făcu stană de piatră. Băiatul îşi continuă drumul.
La castel, sfetnicul se prefăcu în faţa împăratului că el a adus soarele şi luna. El de fapt se aliase cu diavolul, căci fără paloş nimeni nu mai credea că Greuceanu este el. Venind şi voinicul şi aflând de toate acestea se duse înapoi pe drum, sparse stana pe piatră pentru aş lua paloşul.
Dovedi că el este adevăratul erou, o luă pe prinţesă de soţie şi jumătate de împărăţie, cel puţin până la moartea împăratului.