Babele
Şi legendele geografice sunt reprezentări ale zbuciumatei noastre istorii, reunite într-un spaţiu şi într-un timp mitic, oferind micilor cititori sau ascultători momente de adâncă vibraţie sufletească. Asemenea texte au un ascendent instructiv-educativ şi formativ, pentru că au la bază povestiri şi interpretări ale unor sentimente şi atitudini nobile ale străbunilor noştri. Caracterizând personajele, copiii vor fi pătrunşi de sentimente de admiraţie şi respect faţă de vitejia şi virtuţile morlae ale neamului nostru.
Izvor de cunoaştere şi educaţie, legendele geografie îşi trag seva din istorie, din istoria fiecărui punct geografic. Explicând originea unor denumiri geografice, legendele oferă copiilor bogate informaţii toponimice, meteorologice, etnografice şi mitologice, exemplu de patriotism vibrant (Babele, Povestea Vrancei, Feciorul care şi-a pierdut mama)
În legenda populară Babele nota de poveste este dată de introductivul „dicitur” („se spune”), prin care este adusă în prim-plan imaginea mitică a Dochiei, transfigurarea metaforică a Daciei. Jocul invrsiunilor şi al metaforelor în propoziţii şi fraze nuanţează aparenta ambiguitate a condiţiei personajului mitologic al legendei:
„Ea era fiica unui împărat vestit şi era aşa de frumoasă că toţi fiii de crai o peţiseră, dar ei nici unul nu-i plăcea.”
Refuzul „frumoasei fete” este subînţeles, acest fapt având consecinţe tragice asupra destinului ei. Notaţiile narative, exprimate în stil oral abuziv ajută cititorul sau auditoriul sa intuiască în gesturile fetei Dochia destinul dramatic al Daciei în timpul lui Decebal, rîzboaile acestuia cu Traian, împăratul romanilor.
În structura legendei, definitî concis, simplu, sobru, se relevă demnitatea străbunilor noştri, transfigurată în imagini mitologice şi gesturi magice:
„Biata fată, când a auzit, de frică să nu cază în mâna lui s-a dus la o vrăjitoare şi a rugat-o s-o prefacă într-o babă urâtă şi zbârcită.”
Metamorfozată într-o babă, fata şi-a luat nişte oi, „s-a îmbrăcat cu nouă cojoace”, luând drumul spre pădure, iarna, unde a sfârşit dramatic, o dată cu venirea înşelătoarelor zile ale babelor: Când şi-a zvârlit ultimul cojoc, unde începe deodată un vânt aşa de puternic, încât o îngheaţă … şi o prefăcu într-o stană de gheaţă.”