Date biografice despre autor :
Ion Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian (n. 18 martie 1895, Câmpulung-Muşcel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.
Unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian şi al Smarandei (n. Soiculescu), fiica de procuror. Pseudonimul care l-a facut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.
Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest “pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie.
Din poemele fabulative cu elemente de figuraţie din natură, capodopera rămîne însă Riga Crypto şi lapona Enigel, balada închipuită de Ion Barbu ca zisă de un menestrel, “la spartul nunţii, în cămară”.
Particularitati ale lirismului barbian
Gandirea barbiana se intemeiaza pe conceptia conform careia este “un semn al mintii”, ea interferand cu matematica:”Oricat ar parea de contradictorii acesti doi termeni la prima prima vedere, exista undeva,in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos unde se intalneste cu poezia. Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta”.
Poetul matematician este impotriva “poeziei lenese”, refuzata de idee”, in favoarea lirismului pur, inteles ca o contemplare a lumii ca o comunicare cu universul, preferand lirica intelectualizata.
Criticul literar Tudor Vianu distinge trei etape ale universului sau poetic : parnasiana (“Banchizele”,”Lava”,”Muntii”,”Raul”,”Umanizare”), baladica si orientala (“Dupa melci”,”Riga Crypto si lapona Enigel”,”Nastratin Hogea la Isarlak”) si ermetica (“Oul Dogmatoc”,”Din ceas,dedus…”).
Aparitie. Tema. Specia literara.
Poemul “Riga Crypto si lapona Enigel” a fost integrat in ciclul “Uverdenrode” din volumul “Joc secund”, publicat in 1930. El a fost numit balada deoarece are un fir narativ si personaje-simbol;ca si Luceafarul eminescian, aceasta balada culta poate fi considerata poem alegoric.
Tema ei este iubirea,perceputa ca fiind o cale de cunoastere si imposibilitatea realizarii ei intre persoane apartinand planurilor diferite.
Semnificatia titlului.
Titlul desemneaza membrii cuplului neimplinit: Crypto (un simbol al incifrarii, al cripticului) si Enigel (nume cu rezinante arhaice, care aminteste de Engi, zeitatea fantanilor). Riga(regele) intruchipeaza geniul vegetal, stadiul steril de increat, intelectul lor;lapona apartine regnului uman, evoluat, fiind surprinsa in aspiratia catre soare (catre ideal, catre absolut).
Structura si semnificatii
Tehnica de compozitie este povestea in raa (poveste in poveste). Rama se axeaza pe ideea nuntii implinite, catre sfarsitul careia se spune povestea unei alte nunti, una ratata, pentru a fi de invatatura cuplurilor tinere.
Rama are rol de prolog si debuteaza cu o invocatie catre “menestrelul trist”,”aburit” si “mult indaratnic”, artistul medieval ambulant, care canta si recita versuri acompaniindu-se cu un instrument. “Cantecul larg”(povestea propriu-zisa) solicitat de un “nuntas fruntas”, respecta un ritual prestabilit al supunerii;momentul ales este unul dilematic, “la spartul nuntii,in camara”,”totul este stins, incetinel”,iar zicerea se adreseaza initiatilor, caci povestea a mai fost spusa la o alta nunta, “acum o vara”. Repetarea ei la fiecare nunta implinita are un rol moralizator.
Povestea propriu-zisa este o aventura ontologica prezentata alegoric sub forma unei nunti esuate intre vegetal si omenesc. Ea debuteaza cu prezentarea cadrului natural specific regelui Crypto:”in pat de rau si huma unsa”. printre “bureti”, un loc al intunericului si umiditatii.
Crypto este caracterizat ca fiind “inima ascunsa”(simbol pentru inchiderea in sine), sterp, naravas, ca nu voia sa infloreasca. Personajul intruchipeaza increatul,motiv specific barbian, entitatea suficienta siesi, care inglodeaza esenta pura a universului. a inflori este echivalent cu a nuntii dar se pare ca o “vrajitoare mînătarcă”,”de la fantana tineretii”, rostise un fel de blestem al “vecinicului tron”, din cauza caruia el nu se putea insoti cu cei asemeni lui,desi este rege al ciupercilor(superior in cadrul regnului vegetal).
Poemul continua cu prezentarea laponei Enigel, “mica”, “linistita”, dar care traieste “in tari de gheata urgisita”. “Gheata” este un simbol al intelectului, al gandirii pur rationale, fara implicarea sentimentelor. Pentru ea, incepe un “nou an”, timp al schimbarii, pentru care aspira catre ‘sud”, catre soare. Enigel reprezinta simbolul fiintei evoluate capabila de a-si contura idealul suprem.
Intalnirea dintre cei doi reprezentanti ai regnurilor diferite se petrece, ca si in “Luceafarul”, in vis; fata adoarme “torcand verdeata”(torsul este un mit cu valente demiurgice), “pe trei covoare de racoare”(in lumea lui Crypto). Regele, fiinta inferioara, adreseaza trei chemari. Prima oara, fata este “imbiata” cu dulceata” si “fragi”, care simbolizeaza imparatia lui Crypto, pe care el vrea sa i-o ofere. Ea amana, insa,cunoasterea prin intermediul iubirii:”Eu ma duc sa culeg/Fragii fragei, mai la vale”. A doua chemare enunta sacrificiul suprem de care este capabil regele in numele iubirii:”Daca pleci sa culegi/Incepi rogu-te, cu mine”. Enigel intuieste gestul lui imatur, dar si faptul ca aspiratia este prea inalta pentru conditia limitata a regnului sau:”Teama mi-e,te frangi curand/Lasa.Asteapta de te coace”.
Ultima chemare ii cere fetei sacrificiul, adica renuntatrea la ideal(drumul catre Soare) si integrarea in regnul sau inferior:”Lasa,uita-l Enigel/In somn fraged si racoare”.
Raspunsul laponei este amplu si descrie importanta soarelui pentru omul care traieste la Polul Nord;teama de umbra si idolatrizarea astrului caldurii si luminii(“Ma-nchin la soarele-ntelept”).Sufletul omului este in corelatie directa cu “roata alba”, iar “visul” trairilor “la lampi de gheata supt zapezi” este de a oferi sufletului implinirea:”Ca sufletu-i fantana-n piept/Si roata alba mi-e stapana/Ce zace-n sufletul fantana”. “Umbra din cauza mortii spiritului uman; ea dezvolta doar partea materiala, carnea care este “somn” (trecerea in nefiinta) si se “desumfla”, se degradeaza in timp. Cultivarea bucuriei sufletului este de fapt, cel mai important ideal uman.
Timpul trece implacabil si soarele il surprinde pe Crypto iar oglindirea sa in “pielea-i cheala” duce la implinirea blestemului:”Si sucul dulce înăcrește/Ascunsa-i inima plesneste”.
Aspiratia prea inalta-revelarea sentimentelor catre o fiinta superioara-este aspru pedepsita;diferenta dintre cei doi, intuita de Enigel inca de la inceput, ii este fatala lui Crypto, “Ca sufletul nu e fantana/Decat la om, fiara batrana”(fiinta evoluata). Regele “faptura mai firava”, aspira in van, iar dorinta sa este numita metaforic “pahar cu otrava”.
Riga Crypto se transforma intr-o ciuperca otrăvitoare , obligat sa nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: “Cu Laurul-Balaurul/Se toarne-n lume aurul,/Sa-l toace,gol la drum sa iasa./Cu masalarita-mireasa./Sa-l tie de împărăteasa”încercarea fiintei inferioare de a-si depasi limitele este pedepsita cu nebunia.
Balada contine elemente lirirce,epice si dramatice, avand o actiune desfasurata intr-un cadru scenografic si personaje-masti care exprima sentimente profund umane, a fost comparata cu poemul eminescian si denumita de Barbu insusi “Luceafar intors”.
Ambele aventuri erotice esueaza pentru ca diferenta de planuri naste o profunda incompatibilitate. aspiratia fetei de imparata si a lui Crypto echivaleaza cu un hybris din tragedia greaca, iar initierea lor este posibila pana la un punct, o limita care odata depasita ii proiecteaza pe cei doi in inferioritate.
Prozodia baladei
Versurile au măsură variabilă, de la 5 la 9 silabe, iar rima este o îmbinare savantă între rimă încrucişată, îmbrăţişată şi monorimă, după cum şi strofele sunt inegale, având între patru şi şapte versuri.
Stilul baladei
Stilul este dominat de elemente-simbol, exprimate într-un limbaj oral, familiar, narativ, ce face din poem o creaţie alegorică şi filozofică, trimiţând la filonul popular prin utilizarea unor cuvinte ca: „iacă”, „puiacă”, „adăsta”, „poposi” etc. Modurile de expunere în balada „Riga Crypto şi lapona Enigel” sunt specifice genului epic, naraţiunea şi dialogul, alegoria ideatică fiind transpusă într-o „poveste în ramă”.
Creaţia lirică a lui Ion Barbu apare, aşa cum afirma Alexandru Rosetti, „ca o plantă cu rădăcinile adânc înfipte în solul nostru”.
Versuri:
Riga Crypto si Lapona Enigel
Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!
– Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
– Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
*
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:
– Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
– Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aş culege, rigă blând…
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. – Aşteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
– Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă…
Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.
– Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă…
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.